[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Obligație pentru pensionari până pe 30 septembrie. Ce este certificatul de viață și riscurile

Obligație pentru pensionari până pe 30 septembrie. Ce este certificatul de viață și riscurile

Obligație pentru pensionari până pe 30 septembrie. Ce este certificatul de viață și riscurile

Pensionarii români care locuiesc în străinătate și primesc pensie prin sistemul public trebuie să transmită, până la 30 septembrie 2026, certificatul de viață.

930 x122 grota rece
555*222 supernova

Documentul confirmă că beneficiarul este în viață și este necesar pentru continuarea plății pensiei.

Obligația se aplică pensionarilor nerezidenți aflați în situațiile prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii.

Certificatul trebuie verificat de o autoritate

Certificatul de viață se completează și se semnează personal, în fața unei autorități competente din statul în care pensionarul locuiește.

Documentul poate fi certificat, între altele, de instituții de pensii, autorități locale, consulate, notari, avocați sau medici de familie.

După validare, certificatul trebuie transmis casei teritoriale de pensii competente.

Documentul poate fi expediat prin poștă, fax sau e-mail, folosind datele oficiale de contact ale instituției.

Ce se întâmplă dacă documentul nu este trimis

Certificatul de viață trebuie transmis de două ori pe an, în perioadele 1 ianuarie – 31 martie și 1 iulie – 30 septembrie.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222 grota rece

Pensionarii care nu respectă termenul pot avea plata pensiei suspendată începând cu luna următoare.

Astfel, pentru documentul aferent celui de-al doilea semestru din 2026, netransmiterea până la 30 septembrie poate duce la suspendarea plății din octombrie.

Plata poate fi reluată după primirea certificatului de către Casa de Pensii, în condițiile prevăzute de lege.

Sursa: libertatea.ro

Obligație pentru pensionari până pe 30 septembrie. Ce este certificatul de viață și riscurile

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult 263×587