930×122 senatori-01 psd

amenda

E pe bune: Plătești amendă dacă nu ai asta la tine!

Recent, Codul Rutier a fost schimbat, după ce Guvernul a adoptat hotărârea nr. 130/2023 prin care a fost modificat şi completat Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din România.

Citiți și: Se dau sume importante! Decizie surpriză la Guvern: încep plățile

Noile reguli te pot lăsa fără permis rapid sau poți primi o amendă usturătoare pentru lucruri aparent banale.

De exemplu, una dintre cele mai importante modificări se referă la posibilitatea pe care poliţiştii rutieri o au acum de a retrage permisul de conducere al unui șofer ”până la ora 08:00 a zilei următoare, dar nu mai puţin de 12 ore”, potrivit Click.ro.

Citiți și: Amendă usturătoare pentru locatarii de la bloc. Toți proprietarii, obligați!

De asemenea, acum poți să te alegi cu o amendă de 1.200 de lei, dacă apar modificări în legătură cu datele de identificare ale acestuia, inclusiv ale proprietarului, și anume schimbarea de domiciliu, iar acestea nu sunt efectuate și în actele mașinii.

Așadar, dacă până în prezent șoferii nu erau obligați să facă acest lucru, odată cu amendamentul nou adăugat în Codul Rutier, acest aspect nu trebuie neglijat și, conform actului normativ, trebuie făcut în termen de 30 de zile de la data la care intervenit modificarea.

Foto principal: arhivă ePitești.ro/descriptiv

Eurial 555 x222
570×90 senatori-01 psd