Un mecanism complex de fraudare a bugetului de stat, în care ar fi fost implicate opt societăți comerciale și 12 persoane fizice, a provocat un prejudiciu de peste 100 de milioane de lei. Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au finalizat verificările și au transmis documentația și probele către instituțiile de urmărire penală.
Potrivit ANAF, societățile vizate erau controlate în fapt de aceleași persoane și ar fi creat un circuit economic fictiv, prin facturarea și refacturarea unor servicii, mărfuri și materiale de construcții care nu aveau corespondent în operațiuni economice reale.
Prin intermediul acestui mecanism ar fi fost obținute rambursări și compensări de TVA de peste 26 de milioane de lei.
Prejudiciu fiscal de peste 81 de milioane de lei
În urma finalizării verificărilor, inspectorii antifraudă au stabilit că prejudiciul fiscal depășește 81 de milioane de lei.
Suma reprezintă obligații fiscale aferente TVA, impozitului pe profit, impozitului pe veniturile din alte surse, precum și taxelor și contribuțiilor salariale cu reținere la sursă.
La acest prejudiciu se adaugă alte peste 19 milioane de lei, asociate unor fapte de delapidare și spălare a banilor.
Astfel, prejudiciul total identificat de ANAF depășește 100 de milioane de lei.
Cum funcționa mecanismul de fraudare
Potrivit inspectorilor antifraudă, grupul ar fi construit un circuit tranzacțional prin intermediul celor opt societăți, folosind facturi pentru servicii, mărfuri și materiale de construcții care nu reflectau operațiuni economice reale.
Prin aceste tranzacții erau create aparențe de activitate economică, care permiteau exercitarea nejustificată a dreptului de deducere a TVA.
În acest mod, societatea beneficiară ar fi obținut rambursări sau compensări de la bugetul de stat în valoare de peste 26 de milioane de lei.
Investigațiile au scos la iveală și un mecanism prin care ar fi fost prejudiciate societățile comerciale și partenerii de bună-credință. Mai exact, în cadrul grupului ar fi fost cesionate creanțe artificiale, create între firmele controlate, la valori subevaluate, în beneficiul unor persoane fizice.
Opt firme și 12 persoane, vizate de verificări
În cadrul investigației au fost vizate opt persoane juridice și 12 persoane fizice.
Inspectorii DGAF au identificat fapte care ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni de evaziune fiscală, delapidare și spălare a banilor.
Întreaga documentație și materialul probator obținut în urma verificărilor au fost transmise organelor de urmărire penală competente, care urmează să valorifice probele potrivit atribuțiilor legale.
ANAF precizează că aceleași entități fac obiectul unor cercetări desfășurate de organele de urmărire penală și în legătură cu alte fapte, aspecte prezentate anterior și într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Avertisment ANAF pentru românii care cumpără locuințe
Pe lângă prezentarea mecanismului de fraudare, ANAF Antifraudă atrage atenția și asupra riscurilor la care se pot expune persoanele interesate de achiziționarea unor imobile.
Instituția avertizează în special asupra ofertelor care promit reduceri substanțiale de preț în schimbul achitării integrale în avans, cu promisiunea că locuința va fi livrată ulterior.
În lipsa unor garanții corespunzătoare și a verificării prealabile a documentelor și a situației juridice a imobilului, astfel de tranzacții pot genera pierderi financiare importante și pot ascunde mecanisme frauduloase.
ANAF anunță că va continua acțiunile de identificare și documentare a schemelor de fraudare fiscală, în vederea protejării bugetului de stat și a asigurării unui mediu concurențial corect pentru contribuabili.
Afaceriști, prinși într-o schemă complexă! Descoperirea de proporții făcută de ANAF
Foto: Descriptiv






![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)




