- Publicat de: ePitești
- 9-11-2017, ora 8:45
- Economic
ANAF, CONTROL TOTAL
ANAF, control total. Guvernul a modificat normele metodologice de aplicare a OUG nr 28/1999 cu privire la obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale, stabilind cerințele tehnice pe care casele de marcat cu jurnal electronic trebuie să le îndeplinească pentru a fi autorizate.
Citiți și: Bătălia pentru Guvern: Cele trei posibile scenarii dezvăluite!Potrivit unei ordonanțe adoptate în luna august a acestui an de Guvern, casele de marcat cu jurnal electronic vor deveni obligatorii de la 1 iunie 2018 pentru firmele mijlocii şi mari și de la 1 august 2018 pentru firmele mici, realizându-se înlocuirea treptată a celor de generație veche cu rolă jurnal de hârtie.
Principalele elemente de noutate cuprinse în actul normativ sunt următoarele, conform Guvernului:
Citiți și: Amnistia fiscală s-a prelungit! Află care este noua dată limită-Fiecare aparat de marcat va trebui să conțină un modul fiscal propriu, prin intermediul căruia controlează operațiunile specifice activității fiscalizate, precum și un modul de comunicație, care poate asigura conectarea la un sistem informatic de monitorizare și supraveghere al ANAF.
-Prin implementarea Registrului național de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale se crează premisele debirocratizării procedurilor efectuate în legătură cu aparatele de marcat (fiscalizare, sigilare, schimbarea memoriei fiscale sau a jurnalului electronic, reparații), înregistrarea acestora urmând să se realizeze electronic.
-Face posibilă, la opțiunea contribuabilului, achiziționarea și utilizarea unui alt dispozitiv, de tip PC, telefon inteligent, tabletă, POS, conectat la o imprimantă fiscală.
-A fost eliminată obligaţia contribuabilului de a solicita şi obţine de la organul fiscal certificatul de atestare fiscală în vederea obţinerii autorizaţiei de distribuţie a aparatelor de marcat electronice fiscale.
-Rezumatul bonului fiscal care se transmite la ANAF cuprinde: valoarea totală a bonului fiscal; numărul de ordine al bonului; data, ora și minutul emiterii bonului; seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal și valoarea totală a TVA pe cote ale acesteia.
-Termenul de valabilitate a autorizației de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale a fost majorat de la 3 la 5 ani. Totodată, a fost introdusă noțiunea de reautorizare, aceasta putând fi solicitată cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizației.
Potrivit Executivului, principalele avantaje ale sistemului de monitorizare propus prin hotărârea de guvern sunt următoarele:
-Asigură obținerea mai rapidă de către ANAF a datelor din bonurile fiscale, cu costuri mai mici atât pentru autoritatea fiscală, cât și pentru contribuabili.
-Asigură premisele reducerii semnificative a evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu amănuntul și serviciilor, cu efecte imediate în creșterea veniturilor bugetare.
-Asigură un grad înalt de securizare și implicit riscuri mai mici de nefiscalizare a tranzacțiilor.
-Asigură premisele unei concurențe loiale între contribuabili.