New Profesional Consult 930 x 122

apia

TARGUL_CARNEXPO_DANIEL_CONSTANTIN_1

ASTA DA VESTE BUNĂ PENTRU FERMIERI!

Sumele alocate pentru plăţile pe suprafaţă vor fi de 1,6 miliarde de euro în 2014, respectiv de 178 de euro pe hectar, anunță ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Citiți și: Datorii suspendate pentru aceste persoane!

„Vorbim de cererile care vor fi depuse la APIA până pe 15 mai în acest an şi de plăţile care vor începe la sfârşitul anului, pentru campania agricolă din 2014. Pentru 2013 subvenţiile s-au plătit în avans din 15 octombrie. E prima dată când reuşim, în anul 2013, să împrumutăm o sumă imensă, respectiv 6,3 miliarde de lei, astfel încât să începem din prima zi a anului 2014 cu plata acestor subvenţii”, a precizat Constantin la România TV.

Acesta a adăugat că pentru anul 2013 subvenţiile pe suprafaţă au fost de 160 de euro pe hectar, din care 139 de euro componenta europeană şi 21 de euro de la bugetul de stat.”Fermierii au primit deja în avans jumătate din această sumă, iar începând de mâine (n.r. – de astăzi) vor primi şi diferenţa. Azi (n.r. – ieri) a fost prima cerere din partea APIA, de 979 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că banii vin mult mai repede în acest an. Venim cu aceste sume de care au nevoie fermierii chiar înainte de campania de primăvară”, a declarat ministrul.

Citiți și: Bani timp de 5 ani pentru românii sub 40 de ani!

În acest moment la APIA sunt înscrişi peste 1,1 milioane de fermieri pentru care au fost făcute plăţi comunitare în anul financiar 2012-2013.

555×222 grota rece
eurial 570×90