Carlos Ghosn, preşedintele Alianţei Renault-Nissan, declară că uzina Dacia din Mioveni-Argeș ar putea produce într-o bună zi un model Renault, nu doar Dacia, aşa cum se întâmplă în prezent.
„Uzina de la Mioveni poate creşte, dar trebuie să ne asigurăm că această creştere nu va fi făcută în detrimentul competitivităţii sale. Se întâmplă ca atunci când o uzină creşte prea mult şi prea repede să îşi piardă din competitivitate. Nu este imposibil ca într-o zi la Mioveni să se producă un model Renault, dar în acest moment nu este nevoie de acest lucru.”, spune Ghosn, citat de „Ziarul Financiar”.
El s-a referit şi la creşterea salariilor la Dacia în sensul că „important este ca atunci când salariile urcă să existe sisteme suficient de eficiente pentru a compensa această creştere.” (Foto: autoindustry.ro)











