930×122 CAPRA 5

daciaduster_export

Dacia a vandut 343 233 de vehicule

În 2011, Dacia a vândut 343 233 de vehicule, foarte aproape de nivelul record înregistrat în anul 2010. Duster a devenit noul vârf de lance al gamei Dacia, ajungând să reprezinte 47% din vânzările totale ale mărcii.

Dacia în România

Pe o piaţă în scădere cu 8,3 %, Dacia a vândut 30 867 de vehicule, atingând o cotă de piaţă de 28,9 %. Aproape jumătate din totalul vânzărilor (15 019 unităţi) au fost realizate prin intermediul programului de reînnoire a parcului auto naţional.

Vânzările de flote au avut o contribuţie importantă la rezultatul Dacia – aproape 40% din totalul înmatriculărilor, în special ca urmare a livrărilor către marile conturi (societăţi româneşti şi internaţionale) care au atins un nou nivel record – peste 4 200 de unităţi.

Datorită unui raport prestaţii/spaţiu interior/preţ fără echivalent în lumea vehiculelor 4×4, Dacia Duster s-a impus rapid pe piaţa românească. Cu 7 252 de înmatriculări, Duster este al doilea model cel mai vândut din România, după Logan, şi lider de necontestat al segmentului 4X4. Versiunea vârf de gamă, Laureate, a fost preferată de 95% din clienţi. Duster se bucură de un succes remarcabil la export, unde au fost vândute până acum aproape 230 000 de unităţi.

Dincolo de competiţia comercială, Dacia Duster a dovedit că poate aborda fără complexe şi provocările din lumea sportului auto, indiferent cât de dificile ar fi. Avându-l la volan pe cunoscutul pilot francez Jean-Philippe Dayraut, vehiculul Duster No Limit, echipat cu un motor de 850 CP, de provenienţă Nissan, a obţinut locul al treilea în cadrul ultimei ediţii a celebrei competiţii Pikes Peak International Hill Climb din Statele Unite.

Performanţa pe pieţele externe

Vânzările Dacia în afara României au înregistrat în 2011 un nou record, cu peste 312 000 de unităţi comercializate. Marca şi-a consolidat succesul pe piaţa europeană unde au fost înmatriculate 240 470 de vehicule.

Franţa rămâne prima piaţă de export pentru Dacia, cu peste 94 000 de unităţi, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 3,5 %. Dacia ocupă locul al 5-lea pe piaţa vânzărilor către persoane fizice. Potrivit aceluiaşi criteriu, Duster figurează pe locul al şaselea în clasamentul modelelor preferate de clienţii francezi, cu 53 148 de înmatriculări.

Germania ocupă a doua poziţie în topul exporturilor Dacia, cu 43 452 de unităţi vândute, în creştere cu 7,8% faţă de anul 2010.

O creştere importantă a vânzărilor Dacia (+15 %) a fost înregistrată şi în Italia, unde în 2011 au fost comercializate 26 838 de unităţi.

Alte pieţe externe importante pentru Dacia anul trecut au fost Maroc (22 356 unităţi), Turcia (21 339 unităţi) şi Algeria (19 242 unităţi).

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90