263×587 MAIA

MGC TOPOLOVENI, MĂSURĂ TRANȘANTĂ. MESAJ PENTRU ANGAJAȚI

Administrația MGC Topoloveni face precizări în urma incendiului de aseară care a distrus două secții ale fabricii.

“Ne exprimăm regretul față de incendiul din seara de 9 ianuarie 2018 de la fabrica MGC Topoloveni și mulțumim echipajelor ISU pentru profesionalismul cu care au gestionat incidentul. Precizăm că fabrica avea toate avizele de funcționare conform legii, respectând toate normele în vigoare. Secțiile nu aveau asigurare pentru întreaga investiție făcută de-a lungul timpului.

New Profesional Consult 930 x 122
New Profesional Consult-555×222

Incendiul s-a produs din cauza autoaprinderii uleiului și a cuprins secția de semipreparate congelate și secția nou inaugurată de specialități din carne, acoperind o suprafață de 6.000 de metri pătrați. Niciun angajat al fabricii nu a fost rănit. Angajații aveau instructajul privind protecția muncii și situațiile de urgență.”, transmit reprezentanții MGC Topoloveni.

Ca măsură, administrația MGC Topoloveni a decis ca cele două secții afectate să fie reconstruite și tehnologizate: “În urma incendiului, secția de preparare conserve de legume, fructe și mâncăruri, secția de sosuri și depozitele nu au fost afectate și își vor continua din 10 ianuarie activitatea de producție și de livrare a alimentelor către clienți.

Cele două secții afectate vor fi reconstruite și tehnologizate. Niciun angajat din cele două secții nu își va pierde locul de muncă. Până la momentul când secțiile vor fi repuse în funcțiune, aceștia vor fi redistribuiți în celelalte secții.”

Amănunte despre incendiul de aseară, AICI.

570×90 MAIA
263 x 587 eurial