930 x122 grota rece

    sarcina

    Pedelistul Sarcina- un Penescu adaptat si imbunatatit

    Cel mai bogat om din Gorj, după unii, Nicolae Sarcină, cu o avere estimată la 40 de milioane euro, a închiriat spaţiul din fostul hypermaket Pic. De la povestea romantică a unui om de afaceri „de succes” din ţărişoara noastră, la apropierea sa sindicalistul Marin Condescu şi de liderul PDL Ionel Manţog, la cum au ajuns afacerile unui alt mare fost luptător al magazinelor româneşti pe piaţa produselor alimentare, Cornel Penescu să devină, pic cu pic, portocalii vedeţi în cele ce urmează.

    După ce PDL a pus stăpânire pe televiziunea şi ziarul lui Cornel Penescu, iată că acoliţii portocalii i-au preluat, dacă putem spune aşa, şi afacerea PIC.

    După ce în 2009 grupul Pic a intrat în insolvenţă, Sarcină a încheiat cu PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services, administratorul judiciar al societăţii Pic un contract de închiriere pe o suprafaţă de 9.000 mp la fostul hypermarket Pic, acolo unde seva inaugura încă un supermarket din reţeaua de peste 150 de magazine Succes.

    Cornel Sarcină este acum cam cum era Cornel Penescu în anii de glorie. Are afaceri în aceste lanţuri de magazine- preluând, de altfel, supremaţia pe piaţa cu capital românesc de la fraţii Penescu- în producţia de alimente, în construcţii, în transporturi etc.

     

    Nicolae Sarcină este cel mai bogat om din Gorj. Deţine compania SUCCES NIC COM, care este un lanţ de magazine în judeţele Gorj, Hunedoara, Constanţa, în Bucureşti, precum şi activităţi în diferite domenii: panificaţie, transporturi, alimentaţie publică, construcţii, prestării servicii, benzinării.

    Nicolae Sarcină s-a născut în satul Bâlta, comuna Runcu, acolo unde îşi are înregistrată şi societatea. Omul de afaceri a povestiti în presa locală că a făcut primii bani mergând cu bunica lui în Valea Jiului, unde vindea minerilor vin şi ţuică. Apoi, vara, când băutura se termina, mergea pe munţi şi culegea fructe de pădure.

    Imediat după Revoluţie şi-a deschis câteva magazine în Valea Jiului, după care s-a întors în Gorj.

     

    Asta este partea romantică a portretului lui Nicolae Sarcină. Revenind cu picioarele pe pământ, omul de afaceri a ştiut cum să se dea bine pe lângă toate puterile politice ale vremii. Despre Nicolae Sarcină, unii spun că este cel mai bogat om din Gorj, alţii spun că este cel mai mare datornic la stat din Gorj. La eţeaua de magazine Succes, Sarcină figura doar ca preşedinte al CA, firma fiind patronată de Genoveva Ungurici, soacra sa. Deşi în mediul de afaceri gorjean se ştia că anumite firme care înregistrau datorii de miliarde la bugetul local erau ale lui, Sarcină a negat mereu. De exemplu, folosindu-se de un tertip extrem de eficient, în timp ce, de exemplu, TPSUT Rovinari intra în faliment, omul de afaceri şi-a mutat activitatea pe o nouă firmă, TPSUD, deoarece prima nu mai putea participa la licitaţiile din minerit, din cauza datoriilor către stat de sute de miliarde de lei.

    A avut şi motive să facă aceste manevre. După cum spuneam, Nicolae Sarcină a ştiut să fie aproape de toţi cei care au fost la un moment dat la guvernare. Probabil de asta rezistă şi mai bine decât Penescu… Aşa se face că, după cum spun colegii din presa locală gorjeană, în vremea guvernării CDR, se spunea că în spatele lui Nicu Sarcină s-ar afla Valeriu Stoica- un PDL-ist de frunte acum. După schimbarea puterii şi preluarea acesteia de către PSD, s-a vehiculat intens numele Danei Năstase. Acum, toată lumea ştie „că Băsescu este cel care-i protejează interesele”. De fapt, se pare că Sarcină este omul de casă al liderului sindical Marin Condescu şi al liderului PDL Ionel Manţoc.

    Doi pedelişti de frunte, Condescu şi Manţoc, spatele lui Sarcină

    Nicolae Sarcină spune însă că nu are nici un fel de „spate politic” şi că este cât se poate de neutru din acest punct de vedere. „Daca mă cunosc cu anumite persoane nu înseamnă că mă bucur de protecţia acestora. Faptul că acum doi ani am petrecut Revelionul în acelaşi loc cu Traian Băsescu, la Cheile Buţii, nu a influenţat în nici un fel afacerile mele, dar probabil că a alimentat nişte zvonuri”, a povestit Nicolae Sarcină în presa de la el.

    O fi aşa, nu o fi, dar prin această primăvară, de exemplu, în ciuda faptului că se tot trâmbiţau reduceri la companiile de stat, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a atribuit un contract de închiriere de maşini pentru transportul şefilor din cariere. Câştigător a fost TPSUD-ul lui Sarcină (Trustul pentru servicii cu utilaje diverse), firma asigurând atât „taximetria de lux” pentru şefii carierelor, dar şi pentru o mare parte din salariaţii SNLO şi ai complexurilor energetice. Tariful: 1,4 milioane lei. Sarcină este deja un obişnuit al acestui serviciu, de mai mulţi ani fiind mereu câştigătorul licitaţiilor Societăţii.

    O altă firmă a lui Sarcină, SC Succes Nic Com SRL, nou intrată după cum spuneam şi în Argeş, a obţinut, în iunie 2010, un alt contract de 23.211 lei de la SNLO pentru închirierea de maşini necesare transportului salariaţilor.

    De asemenea, omul de afaceri Nicolae Sarcină a asigurat, anul trecut, şi transportul şefilor de la Complexul energetic Rovinari, valoarea contractul fiind imensă: 4,7 milioane de lei.

    În acelaşi timp, societatea minieră a mai oferit, anul trecut, contracte de peste 3 milioane de lei firmelor lui Sarcină, constând în special în închirierea de utilaje de mare capacitate pentru exploatarea minieră.

    555 X 222 CAPRA

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3