pizzeria sapori  930 122

dacia

Producția de autovehicule de la Dacia și Ford a crescut, la un an de la prima carantină

Producția de autovehicule de la Dacia și Ford a crescut, la un an de la prima carantină

Citiți și: Dacia pregătește o schimbare majoră în 2025!

Dacia și Ford au anunțat, prin intermediul ACAROM, asociația care reunește constructorii de automobile din România, nivelul producției din luna martie, în cele două uzine de autoturisme, de la Mioveni și Craiova, informează Profit.ro. Rezultatele sunt dificil de comparat cu cele de anul tercut, dar arată o creștere în martie și o scădere ușoară după primul trimestru.

Potrivit informațiilor transmise de cele două uzine, în luna martie a acestui an au fost produse 39.986 de vehicule, un nivel care nu este comparat oficial cu cel de anul trecut, deoarece în 2020 a intervenit decizia de închidere a fabricilor. Informațiile privind producția de anul trecut au cuprins la acel moment ambele luni, martie și aprilie (18.393 pentru Dacia și 13.585 pentru Ford, în total 31.978 unități în cele două luni, la ambele uzine), ele fiind corespunzătoare, de fapt, lunii martie. În aceste condiții nefirești, putem spune că producția a crescut față de anul trecut cu circa 8.000 de autovehicule (cu circa 25%).

Citiți și: Viața fără UE: Prețuri mai mari și locuri de muncă în pericol

Acum, nivelul producției din fiecare din cele două uzine a fost de 24.077 unități la Dacia și, respectiv, 15.909 unități la Ford. În total, producția de autoturisme din primul trimestru a ajuns la 117.789 unități, fiind mai mică cu aproximativ 4% față de cea din primul trimestru al anului trecut (măsurată în condiții atipice). Dacia a asamblat în primul trimestru 64.065 de autoturisme, iar Ford, 53.724 (față de 69.533 și 53.526, în primul trimestru al anului 2020).

(Foto: descriptiv)

555×222  MAIA
570×90 MAIA