- Publicat de: ePitești
- 30-10-2016, ora 16:06
- Economic
VREI SĂ TE ANGAJEZI? TREBUIE SĂ CITEȘTI ASTA!
Importanţa unui interviu de angajare este de necontestat. El poate deschide drumul către o carieră de succes, iar ceea ce faci la acest interviu va decide nu doar dacă primeşti sau nu job-ul respectiv, ci şi pachetul salarial şi condiţiile în care urmează să lucrezi.
Citiți și: Elon Musk recrutează în România! Joburi remote și salarii de peste 250.000 de euro pe anSpecialiştii în resurse umane (HR) spun, însă, că multe dintre sfaturile vehiculate pe acest subiect sunt fie contradictorii, fie neadaptate perioadei în care trăim şi schimbărilor de pe piaţa muncii. „În era serviciilor, de cele mai multe ori, decizia de angajare se bazează pe interacţiunea umană. Totul se reduce la două persoane: angajator şi potenţial angajat. Până în momentul în care interviul va fi susţinut de un robot sau un soft specializat, orice generalizare cu privire la acesta poate fi scoasă din discuţie. Nu există o reţetă a succesului general valabilă, iar aceasta este cea mai importantă regulă.”, explică Andrei Văcaru, trainer HPDI, specialist în comunicare.
La nivel internaţional, anunţul pentru un nou loc de muncă atrage, în medie, 250 de CV-uri, dintre care doar 6 sunt selectate pentru un interviu.
Citiți și: Societate importantă din Pitești face angajări!HPDI a făcut o listă cu miturile care circulă în piaţă cu privire la interviul de angajare şi cu modurile în care ar trebui, de fapt, abordat acest moment.
Mitul 1: Pune cât mai multe informaţii în CV
Unul dintre miturile cel mai des întâlnite se raportează la CV şi cât de important este să includă cât mai multe informaţii. „Recomandarea noastră este ca CV-ul să fie perceput ca fiind punctul de plecare pentru discuţie, cel care te va aduce la întâlnire. Acesta ar trebui să conţină câteva detalii despre experienţa anterioară, dar să se rezume la a atrage atenţia cu privire la activităţile derulate.”, susţine Văcaru. Indiferent de cât de bogată ar fi experienţa ta, „time is money” („timpul înseamnă bani”), iar angajatorul va citi doar numele jobului şi compania, trecând peste cele 10 rânduri cu descriere.
Mitul 2: Spune ce vrea celălalt să audă
Există, de asemenea, foarte multe păreri despre ce ar trebui și ce nu ar trebui să spui la interviu. Cu alte cuvinte, cum să ne păcălim unii pe alţii! Candidatul afirmă că e dispus să facă ore suplimentare, că vrea să înveţe cât mai mult, că lucrează cel mai bine în condiţii de stres şi că ştie să facă de toate. Angajatorul „poleieşte” compania: organizaţia stimulează avansarea în funcţie, creşte regulat salariile, există un mediu propice dezvoltării, echipa este una prietenoasă, iar mediul – unul dinamic. Drama apare după câteva luni de la angajare, atunci când şi unii şi alţii îşi dau seama că lucrurile nu stau deloc aşa. Proaspătul angajat realizează că nu asta își dorea, iar compania înţelege că iar va avea de lucru la motivarea acestuia. „Morala e simplă: hai să fim oneşti! Desigur, procesul de recrutare va dura ceva mai mult, dar astfel ne asigurăm că nu începem totul cu minciuni frumoase care vor dura puţin.”, explică reprezentantul HPDI.
Mitul 3: Cel mai bine pregătit va lua postul
Acest lucru este valabil doar în cazul funcţiilor tehnice, adică pentru posturile în care 90% din timp faci doar ceea ce ai învăţat, şi doar 10% presupune interacţiune. În rest, există o mulţime de criterii adiacente: cum este viitorul angajat ca om, cum reacţionează la schimbări, care sunt dorinţele sale, cum interacţionează cu ceilalţi, cât este de parolist sau de creativ. „Experienţa contează, însă din ce în ce mai multe companii preferă să îşi pregătească oamenii şi sunt foarte atente la ce fel de oameni angajează. Iar acesta este un lucru important şi pentru candidat. E important ca la interviu să pună propriile întrebări, să vadă dacă în viziunea companiei identifică valori şi obiective similare cu ale sale.”, mai evidenţiază analiza realizată de trainerul HPDI.
Mitul 4: Câştigă cel care oferă mai mult
La nivel internaţional, 64% dintre cei care sunt în căutarea unui loc de muncă aleg să câştige mai puţini bani, făcând, însă, ceea ce le place. Iar acesta nu este un mit! Mulţi au înţeles că banii sunt doar o parte a realizării personale. În rest, satisfacţia, colegii, relaţia cu managerul, recunoaşterea meritelor, afirmarea ideilor – toate acestea reprezintă elemente esenţiale ale unei relaţii bune dintre companie şi angajat. Şi atunci, de ce nu vorbim despre asta la interviu? „Mulţi candidaţi se tem să întrebe cum este viitorul lor şef şi se roagă doar să aibă baftă. Alţii merg pe principiul că experienţele anterioare îi vor învăţa cum să se descurce. Cei mai mulţi consideră că o astfel de discuţie ar fi deplasată şi că le va scădea şansele de a ocupa postul.”, spune Andrei Văcaru. (Sursa: http://www.mediafax.ro/, titlul și editarea: http://epitesti.ro/)