Teroriștii printre noi. Periodic, văd pe rețelele de socializare, dar și în presă, luări de poziție legate de refugiații, de preferință musulmani, care invadează Europa. Adică partea de vest a Europei, că pe plaiurile unde nu demult se dădeau ordine de la Kremlin nu se pune problema.

Iar mesajele devin și mai acute ori de câte ori are loc un atentat, cum a fost cazul, acum câteva zile, în Strasbourg. Atunci se înghesuie lumea să se bucure că nu trăiește în locurile acelea considerate atât de periculoase pentru că sunt vizate de teroriștii musulmani, care au, în viziunea multora dintre comentatori, legătură cu refugiații de aceeași religie.

De altfel, nu de puține ori am fost întrebat dacă mă simt în siguranță trăind într-un oraș în care au tot avut loc atentate. Iar răspunsul meu, cu nimic schimbat de ani buni, este că nu mă simt mai în pericol decât în alte părți, aici incluzând orașul și județul în care am trăit zeci de ani înainte de a mă muta în altă țară.

Și asta pentru că fiecare dintre cele două lumi are propriile sale pericole, de care ajungi să știi cum să te ferești. Astfel, în partea asta a continentului, vechea Europă, cum i se mai spune, cel mai vizibil este pericolul terorist, care a cauzat, în ultimii ani, sute de morți, în special în Franța, Belgia și Germania. Dar terorismul, statistic vorbind, nu este una dintre principalele cauze ale mortalității în zona asta.

Tocmai de aceea, și eu, ca și toți ceilalți locuitori de pe-aici, am învățat să ne adaptăm, așa cum ne adaptăm la intemperii sau la schimbările determinate de evoluția tehnologiei, mai ales că, la nivelul comunității, este mai mereu vorba de oameni pe care nu-i știm sau de care n-am auzit în viața noastră.

De cealaltă parte, partea de est a continentului, inclusiv cea din care provin, județul Argeș și orașul Pitești, are alte pericole. Și cel mai vizibil, dacă ne luăm după presă, este cel legat de accidentele rutiere. Statistic, România este pe primul loc în UE la mortalitatea cauzată de accidente rutiere, iar asta se vede din numărul îngrijorător de mare de decese petrecute în urma acestora.

Și într-o comunitate relativ redusă, cum este cea argeșeană, este exclus să nu cunoști pe cineva care a pierdut oameni apropiați în accidente mortale. Sau oameni care au cauzat accidentele respective. Eu unul am pierdut rude și cunoștințe în accidente mortale și am ajuns, prin prisma fostei mele meserii, de jurnalist, să cunosc și oameni care au cauzat asemenea grozăvii.

Ultima asemenea situație a fost acum aproape o săptămână, când un tânăr politician, prieten al unui prieten, a murit în urma unui astfel de accident. Și atunci m-am întrebat cu ce diferă moartea în urma unui accident rutier din culpă legată de încălcarea legislației cu privire la viteza în localitate de cea cauzată de un dement căruia religia îi cere să omoare alți oameni care doar voiau să se simtă bine în cel mai frumos târg de Crăciun din Europa.

Și într-o parte, și în cealaltă avem victime inocente și oameni care le-au cauzat, cu voie sau fără de voie, moartea. Și într-o parte, și în cealaltă, s-a încălcat legea. Și într-o parte, și în cealaltă, e vorba de evenimente despre care se scrie mult, pentru că lumea este interesată de acest tip de întâmplări. Și aș putea continua paralelele între cele două situații. Dar mă opresc aici, întrebându-mă, retoric, cine este mai periculos: fanaticul religios care trage la întâmplare în cine nimerește sau șoferul maniac al vitezei care poate omorî pe oricine îi apare în fața bolidului cu care gonește cu suta la oră pe drum comunal?

Dacă sunt amândoi la fel de periculoși, de ce unuia îi spunem terorist și celuilalt șofer teribilist sau vitezoman? Oare nu ne terorizează amândoi, chiar dacă prin mijloace diferite? Și-atunci cu ce este mai periculoasă viața într-un loc care poate fi atacat de teroriști decât viața într-un loc în care te poți trezi oricând lovit de vreo mașină condusă de vreun maniac al vitezei?

Eu unul, trăind în ambele locuri, nu reușesc să răspund la această întrebare. Pentru că mi se pare că, oriunde am locui, teroriștii sunt printre noi, dintre noi chiar. Pentru că nu-i cunoști pe cei care-ți fac rău decât atunci când, uneori, e prea târziu. Chiar dacă unii fac răul fără să vrea, iar alții doresc cu disperare să provoace durere, rezultatul este același, din păcate.

Oameni dragi cuiva mor, lăsând goluri imposibil de umplut în viața celor apropiați, care devin și ei, indirect, victime ale teroriștilor voluntari sau involuntari. Care ar fi soluția? Îndrăznesc să spun că, poate, înainte să facem ceva care ar putea avea consecințe, ar fi bine să ne gândim și la ceilalți. Și să încercăm să respectăm măcar legile a căror încălcare poate duce la consecințe grave, pentru noi și pentru alții. Restul ține și de șansă, și de educație, și de luciditate, și de realism.

• Distribuie:
• Distribuie
•