930X122 MAIA

maria teiuleanu

Elevi din străinătate, proiect ambițios la un colegiu din Pitești

În perioada 26-30 septembrie, Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” a fost gazda celui de-al treilea schimb de elevi din cadrul proiectului „Increasing  Student Competencies in Mobile Applications and Diversifying Digital Skills-Apps4SDS”.

Citiți și: Pitești: Ce se întâmplă cu ,,brand-ul Centrului”

Proiectul, finanțat cu sprijinul Comisiei europene prin programul Erasmus+, este un parteneriat de schimb interșcolar, schimb de bune practici între 5 școli din Germania, Italia, Portugalia, România și Turcia.

Citiți și: Sancțiuni fără precedent! Până la 7 ani de închisoare și amendă de 150.000 lei!

Tema mobilității din România a reprezentat-o lansarea unei aplicații mobile după ce, în preablabil, elevii au fost instruiți despre cei 12 pași pe care trebuie să-i parcurgă pentru a crea o aplicație mobilă.

Pe lângă activitățile strict tehnice, elevii și profesorii străini au fost inițiați în cultura și civilizația românească prin prezentarea de cântece, dansuri și mâncăruri tradiționale. De asemenea, aceștia au vizitat obiective turistice din zona Argeșului.

„Grupul țintă a fost reprezentat de elevi cu vârste între 15 și 18 ani din cele 5 instituții care au ca obiective utilizarea activă a instrumentelor de dezvoltare a aplicațiilor mobile de către elevi în detrimentul consumului lor pasiv, dobândirea și îmbunătățirea competențelor elevilor pentru dezvoltarea de aplicații mobile și familiarizarea lor cu cerințele dezvoltării  acestor aplicații”, transmit reprezentanții Colegiului Economic „Maria Teiuleanu”.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
Pizza Sapori Italia 570 90