263×587-2 Grota Rece

Elevii, în fața unei schimbări radicale

Obligatoriu în toate școlile

Elevii, în fața unei schimbări radicale

Deputata PNL Raluca Turcan a anunțat depunerea în Parlament a unui proiect de lege care prevede măsuri mai stricte pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ.

930 x122 grota rece
Posada Curtea de Arges 555×222

Printre cele mai importante propuneri se numără limitarea accesului elevilor la telefoanele mobile pe întreaga durată a programului școlar, inclusiv în timpul pauzelor.  

Potrivit inițiatoarei, măsura vine în contextul în care specialiștii atrag atenția asupra efectelor negative pe care utilizarea excesivă a telefoanelor și a rețelelor sociale le are asupra copiilor și adolescenților.  

Pachet amplu de măsuri

Proiectul nu se rezumă doar la telefoanele mobile.

Acesta mai prevede monitorizare audio-video în anumite situații, consiliere psihologică pentru elevii cu probleme emoționale sau comportamente de risc, precum și o implicare mai mare a părinților în viața școlară.  

Raluca Turcan susține că accesul la telefoane în timpul pauzelor îi menține pe elevi într-un „ciclu continuu de stimulare digitală”, afectând socializarea și capacitatea de concentrare.  

Ce urmează

Propunerea legislativă urmează să intre în dezbaterea Parlamentului.

Dacă va fi adoptată, regulile privind utilizarea telefoanelor mobile în școli ar putea deveni mai restrictive decât cele aplicate în prezent, în încercarea de a reduce violența și de a îmbunătăți climatul educațional.

New Profesional Consult 930 x 122
Eurial 555 x222

Elevii, în fața unei schimbări radicale

Sursa: oradesibiu

Foto: descriptiv

fngcimm BANNER 570×90
263×587 grota rece