Eurial 930 x 122

bani

Elevii vor primi mai mulți bani

Elevii vor primi mai mulți bani

Citiți și: Se dau sume importante! Decizie surpriză la Guvern: încep plățile

Guvernul mărește sumele forfetare alocate elevilor pentru transport acestora de la domiciliu la unitatea de învățământ, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Reprezentanții elevilor au expus problemele cu care aceștia se confruntă în ultimii ani, atât din cauza practicilor neunitare, cât și pe fondul alocărilor insuficiente pentru transportul lor.

Citiți și: Gest neașteptat al unei femei după găsirea a aproape 700€

Ministrul Educației a prezentat principalele abordări practicate la nivelul statelor din Uniunea Europeană, în acest context fiind evidențiat și cadrul normativ european.

Cu această ocazie, au fost agreate soluții pe termen scurt, care să ofere pachetul financiar necesar până la implementarea unui nou sistem integrat gestionat la nivel local.

Astfel, Guvernul va asigura cadrul normativ pentru mărirea sumelor forfetare alocate elevilor pentru transportul acestora de la domiciliu la unitatea de învățământ, creșterile respective acoperind dinamica prețurilor practicate de operatorii de transport”, a transmis Guvernul.

La inițiativa premierului, la nivelul Guvernului se va constitui un Comitet interinstituțional de lucru, pentru a genera o soluție pe termen mediu și lung, care să ofere o perspectivă stabilă și funcțională viitorului sistem de decontare a costurilor cu transportul școlar.

Obiectivul principal este legat de garantarea dreptului fiecărui elev care solicită asigurarea transportului pentru a merge la școală.

În baza solicitărilor centralizate prin instituția de învățământ, în strânsă corelare cu autoritățile locale, Guvernul va oferi toate fondurile necesare pentru a acoperi aceste costuri”, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Sursă: romaniatv.net

Foto: descriptiv

Kaia 555×222
570×90 MAIA