Exclusiv. Descindere spectaculoasă în Argeș Mall. Polițiști, criminaliști și câini de urmă au împânzit Centrul Comercial
O amplă acțiune a Poliției Argeș a avut loc în această seară în Centrul Comercial Argeș Mall din Pitești, unde mulți polițiști au intervenit, inclusiv cu câini specializați, într-o operațiune de prevenție și control desfășurată chiar într-unul dintre cele mai aglomerate momente ale weekendului.

Exclusiv. Descindere spectaculoasă în Argeș Mall. Polițiști, criminaliști și câini de urmă au împânzit Centrul Comercial
Potrivit informațiilor obținute de ePitești, acțiunea s-a desfășurat în jurul orei 19:20 și a implicat polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, polițiști criminaliști, judiciariști, agenți de la ordine publică, dar și echipe canine specializate.
Prezența masivă a forțelor de ordine a atras imediat atenția clienților aflați în mall, mai ales că verificările au avut loc atât în interiorul centrului comercial, cât și în zona exterioară.

Surse apropiate anchetei spun că scopul principal al operațiunii a fost prevenirea faptelor antisociale și depistarea persoanelor care ar putea avea asupra lor substanțe psihoactive sau obiecte interzise.
Exclusiv. Descindere spectaculoasă în Argeș Mall. Polițiști, criminaliști și câini de urmă au împânzit Centrul Comercial
Mai multe persoane au fost legitimate și controlate de oamenii legii.
În imaginile surprinse de ePitești se observă polițiști înarmați, echipe canine și efective numeroase care au patrulat prin zonele intens circulate ale mall-ului, inclusiv în zona restaurantelor și a teraselor.

Acțiunea vine în contextul intensificării măsurilor preventive în spațiile publice frecventate de tineri, în special în serile de weekend, când centrele comerciale devin puncte de atracție pentru sute de persoane.
Exclusiv. Descindere spectaculoasă în Argeș Mall. Polițiști, criminaliști și câini de urmă au împânzit Centrul Comercial

De altfel, alegerea intervalului orar nu pare deloc întâmplătoare. Sâmbătă seara, Argeș Mall era plin de clienți, iar mobilizarea impresionantă a polițiștilor a transmis un mesaj clar privind prezența și reacția autorităților în zonele considerate sensibile din punct de vedere al siguranței publice.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)


