pizzeria sapori  930 122

euro 2024

Exclusiv. ePitești a vorbit cu suporterul vedetă în lume! Cine este acesta

Exclusiv. ePitești a vorbit cu suporterul vedetă în lume! Cine este acesta

Citiți și: Mândrie și recunoștință în ciuda înfrângerii la Euro 2024

Victoria României în fața Ucrainei, de pe Allianz Arena din Munchen, în cadrul Campionatului European de Fotbal 2024 din Germania, a adus lacrimi de bucurie, la propriu.

Un astfel de exemplu este și românul a cărui imagine – plângând pe stadion, a făcut încojurul lumii.

Citiți și: Senzația Europeanului! Presa olandeză, „șocată” de un tricolor

Cu toții au văzut emoțiile care l-au cuprins. Însă foarte puțini știu cine este suporterul care a impresionat o lume întreagă.

Se numește Cezar Micheten. Are 38 de ani, are o fată de nume Ivona și este din Constanța. Lucrează ca agent maritim de 16 ani. A vorbit în EXCLUSIVITATE pentru ePitești despre experiența din Germania.

Cezar ne-a acordat un interviu telefonic chiar în timp ce se afla în drum spre țară, spre Constanța. Era în Ungaria. Și urmează să ajungă în oraș în această noapte, spre dimineață.

A plecat să vadă meciul cu un grup de prieteni.

„Nici nu visam vreodată!”

„Am simțit ceva ce probabil nici nu visam vreodată. Și, mai mult, în pauza meciului chiar am făcut o postare, neștiind ce va urma… am spus că acel băiat sărac, din copilărie, care nici nu visa vreodată că va ajunge pe un stadion la un turneu final, a ajuns. Și, uite-mă acolo.

Exclusiv. ePitești a vorbit cu suporterul vedetă în lume! Cine este acesta

Apoi a început repriza a doua și la o jumătate de oră am apărut în toată lumea, în publicații.”, ne spune Cezar.

Constănțeanul ne mai spune că a fost, ca pentru mulți alții, un efort să ajungă în Germania. Nu numai financiar, punctând că a lipsit de la serviciu și de acasă, de lângă familie.

„Am cumpărat biletul… Ideea este că prețul biletului era de 30 de euro, eu am dat mai mult, l-au revândut.

E mult! Plus transport, plus cazare… Când ei pun biletele la suprapreț… iar lângă noi erau locuri libere.”, se mai destăinuie suporterul.

„80 la sută din jucători, creația lui Hagi!”

Cezar este încrezător în șansele echipei naționale. Și, constănțean fiind, îi acordă toate meritele marelui fotbalist Gheorghe Hagi.

„Sunt sută la sută sigur că vom merge mai departe. Ceea ce vreau să punctez, mai ales că sunt din Constanța și fac parte din galerie (n.r. galeria echipei Farul).

Toată lumea să înțeleagă și să știe. 80 la sută din jucătorii care sunt astăzi la națională – Ianis, Cicâldău, Denis Drăguș, Răzvan Marin, Alibec, și mulți alții, Florinel Coman, sunt Hagi, pe toți i-a creat Hagi! Hagi este cel care i-a crescut, el este mentorul!

Bravo domnului Iordănescu! Dar copiii ăștia sunt creația lui Hagi, asta să știe toată lumea!”

Dorință arzătoare

Cezar spune că și-ar fi dorit enorm să fie în continuare alături de băieți și să îi susțină.

Și s-ar fi așteptat ca Federația Română de Fotbal să evidențieze felul în care, involuntar, dar din tot sufletul, a reușit să promoveze echipa și întreaga țară la nivel mondial.

„Cunosc și câțiva jucători, chiar am vorbit cu Alexandru Cicâldău și mi-a promis că vor face un efort să îmi dea un tricou semnat de ei.

Am văzut că Denis Man a pus pe pagina lui poză cu mine și îi mulțumesc…

Federația ar putea să facă ceva mai mult… Ar fi putut să facă un efort.

Fie că era vorba de mine sau de altcineva, (n.r. fanul) să fie la toate meciurile lângă ei.

Lumea a văzut România, nu m-au văzut pe mine. Atât de mult îți iubești țara. (…)

Ceea ce îmi doresc este să fiu la meciuri cu ei.”, mai spune, pentru ePitești, Cezar.

PIZZERIA SAPORI 555 222
570×90 MAIA