
- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 24-08-2023, ora 18:37
- Știri
Exclusiv. Război în Pădurea Trivale! „Au venit să mă certe, să-mi dea lecții de legislație!”
Exclusiv. Război în Pădurea Trivale! „Au venit să mă certe, să-mi dea lecții de legislație!”
Citiți și: Pitești. Câțiva consilieri locali trecători au decis soarta Pădurii TrivaleePitești revine astăzi, așa cum v-am informat într-un material anterior, cu informații de-a dreptul incredibile din cea mai recentă ședință a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbansim.
Proiectul viitorului complex de agrement pe care patronul de la Rehoma vrea să îl facă pe un teren privat din Pădurea Trivale, zonă pădure-parc, a fost din nou în centrul atenției.
Citiți și: EXCLUSIV/Pitești. Patronul de la Rehoma, de neoprit! Decizie cu tupeu pentru a construi în Pădurea TrivaleS-a discutat și despre localul de evenimente pe care același patron îl are tot în Pădurea Trivale.
Exclusiv. Război în Pădurea Trivale! „Au venit să mă certe, să-mi dea lecții de legislație!”
Sorin Apostoliceanu, consilier municipal și membru al Comisiei, a făcut declarații în exclusivitate pentru ePitești.
Acesta susține că cei care în realitate ar trebui să se intereseze de soarta Pădurii ar fi venit în ședință să îl apostrofeze.
Detalii incendiare, în exclusivitate, mai jos:
„Au venit să mă certe, să îmi dea lecții de legislație!”
„A fost un nou episod ca la serialul cu Elodia… că tot a ieșit Cioacă din închisoare…
A fost pus pe ordinea de zi, la punctul Diverse, cu 2 zile înainte de ședință, discutarea acelui restaurant, complex de evenimente din Pădurea Trivale, de pe o proprietate privată.
La momentul în care a venit acest punct pe ordinea de zi, a spus un domn că este de la Garda Forestieră, iar altul, cel de lângă el, era de la Ocolul Silvic Pitești.
A început să mă certe pe mine (n.r. cel de la Garda Forestieră) că de ce nu sunt eu de acord, că legislația îi permite să scoată din domeniul silvic terenul respectiv, că are foarte multă pădure și că nimeni pe lumea asta nu îl poate împiedica să scoată din domeniul silvic.
Eu i-am explicat că se înșală. A fost adus greșit să îmi explice, să îmi țină lecții de legislație pentru că știu și eu că orice cetățean al României poate să scoată din domeniul silvic o anumită parte cu împădurire în altă localitate sau în aceeași localitate, pe alt teren”, ne declară, în exclusivitate, Apostoliceanu.
„Am rămas cu gura căscată!”
„Cea mai mare surpriză a fost că în momentul în care i-am spus că acolo s-a construit deja un drum cu bariere, cu curent electric, cu o sală de evenimente care funcționează în prezent… A spus că nu îl interesează.
I-am spus să se autosesizeze, a zis că acolo este Ocolul Silvic Pitești, are în pază pădurea și nu au făcut nicio sesizare. Iar orice sesizare trebuie făcută în scris și trimisă pe e-mail sau prin poștă la Ploiești.
Ca să poată veni să vadă că acolo se construiește și pădurea deja a fost ciopârțită de acești investitori. Am rămas oricum cu gura căscată!”,
(…)
Exclusiv. Război în Pădurea Trivale! „Au venit să mă certe, să-mi dea lecții de legislație!”
Dânșii au început să spună lucruri nelalocul lor și eu m-am ridicat și am ieșit din ședință pentru că nu înțeleg de ce se întâmplă aceste chestiuni.
S-au deranjat cei de la Garda Forestieră să vină până la Primăria Pitești să mă certe pe mine, să îmi spună …dar nu se puteau deranja să meargă până la locul respectiv pentru că nu aveau sesizare scrisă”, mai spune Sorin Apostoliceanu.
Continuarea acestui subiect incendiar o puteți urmări în următoarele zile pe ePitești.
Publicația noastră vă va prezenta, în exclusivitate, și alte amănunte oferite de Apostoliceanu cu privire la ceea ce se s-a întâmplat în Comisia de Urbanism.
2 comentarii
Bravo Sorin!! Bravo și vouă că sunteți niște jurnaliști impartiali și prezentati jaful pe care nenirocitii ăștia de la psd, proprietarii județului, încă îl fac, în virtutea inerției. Nu știu ce a fost în anii trecuți, eram prea mic, dar eu încă văd urme crase întipărite în genele „aleșilor ” care permit astfel de acțiuni să se întâmple, jaf „ca în codru”.
Dacă nu ar fi PădureaTrivale,nimeni nu și-ar mai aminti de domnul Apostoliceanu.
Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!