- Publicat de: Madalina Iordachita
- 24-10-2022, ora 10:20
- Știri
Focul lui Sumedru. Amenzi de până la 2500 de lei
”Focului lui Sumedru” poate fi făcut doar cu acordul primăriei, dar și cu respectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor, transmite ISU Argeș.
Citiți și: Mega-acțiune a poliției! Sute de șoferi amendați!Cei care nu respectă aceste reguli riscă amenzi de până la 2500 de lei.
Focului lui Sumedru este o sărbătoare cu o vechime de peste 2.000 de ani în cultura tradițională a satului românesc.
Citiți și: Atenție! Amenzi uriașe pentru șoferii care fac asta de sărbătoriÎn noaptea de 25 spre 26 octombrie, focuri simbolice vor fi aprinse, adunând în jurul lor tinerii, bătrâni și copii. Obiceiul se mai păstrează în satele și orașele din județele Argeș, Dâmbovița, județul Brașov și Județul Bacău.
Recomandări din partea ISU Argeș pentru primări și cetățeni
Tradiția poartă numele de „Focul lui Sumedru” și întrucât ceremonialul presupune utilizarea focului deschis, pentru evitarea unor evenimente neplăcute, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş recomandă Administraţiilor Publice Locale şi cetăţenilor respectarea următoarelor prevederi:
– Solicitarea de către cetăţeni, de la primărie, a permisului de lucru cu focul, premergător desfăşurării activităților cu foc deschis, pentru această sărbătoare;
– Se va impune cetăţenilor respectarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor aprobate prin OMAI 163/2007 pe timpul utilizării focului deschis la arderea materialelor combustibile;
– Efectuarea, de către Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, a controalelor preventive la locurile stabilite pentru Sărbătoarea „Focul lui Sumedru”, urmărindu-se: respectarea măsurilor de prevenire ale unor incendii, implicit și ale distanţelor de siguranţă faţă de clădiri, păduri și gospodării (utilizarea focului nu se va admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie, respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, cărbune, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum sau ulei, fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare);
– Pe timpul controalelor preventive se va asigura informarea cetăţenilor cu privire la modul de comportare în caz de incendiu;
– Sancţionarea de către primari a neregulilor constatate pe timpul controalelor efectuate, în condiţiile legii, înainte şi pe timpul desfăşurării „Focului lui Sumedru”;
– Pentru nerespectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor la sărbătoarea „Focului lui Sumedru”, se pot aplica, de către ISU Argeș, sancţiuni contravenţionale cu amendă de până la 2500 de lei.
Pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestei sărbători, instituţia noastră este gata să intervină pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi protecţia cetăţenilor, mai transmite ISU Argeș.