- Publicat de: Madalina Iordachita
- 31-03-2023, ora 13:30
- Știri
Fost deputat PSD, arestat preventiv!
Fostul deputat PSD Octavian Goga a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a folosit sau prezentat documente ori declarații false pentru a obține pe nedrept fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene.
Citiți și: Bani de la bolnavi: DNA suspectează că Nelu Tătaru ar fi luat mită și în ParlamentDNA precizează că alături de fostul deputat au mai fost reținute și alte două persoane care l-ar fi ajutat.
În total, acesta ar fi obținut fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei.
Citiți și: Șeful DNA Pitești, informații de ultim moment. Anunțul așteptatDNA transmite într-un comunicat de presă:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 martie 2023, a inculpaților:
GOGA OCTAVIAN, la data faptei deputat în Parlamentul României și administrator de fapt al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, sub forma coautoratului, în formă continuată,
Trei persoane fizice, dintre care două administratori ai unor societăți comerciale, pentru comiterea în forma autoratului și a complicității a infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 22 august 2018 – prezent, inculpatul Goga Octavian, în calitățile menționate mai sus, împreună cu administratorul de drept al societății pe care o controla, ar fi creat condiții artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect „Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”.
Concret, cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți doi, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări și livrarea unor materiale de construcții, în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de finanțator.
Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 și art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 30 martie 2023, judecătorii Tribunalului Mureș au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a trei inculpați, respectiv Goga Octavian și alte două persoane fizice.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
Foto principal: descriptiv/ Sursă: digi24.ro