Un subcomisar din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind acuzat de trafic de influență.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi pretins și primit suma de 6.000 de euro de la administratorul unei firme, promițând că va interveni pentru obținerea unei soluții favorabile într-un dosar penal, conform stiripesurse.ro.
Conform DNA – Serviciul Teritorial Craiova, este vorba despre Iulian Alexandru Georgescu, ofițer de poliție în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
Procurorii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar în același dosar sunt cercetate și alte două persoane, P.D.G. și N.L.A.I., acuzate de complicitate la trafic de influență.
Șpagă în două tranșe și flagrant organizat de procurori
Anchetatorii susțin că, începând cu luna octombrie 2024 și ulterior în februarie 2025, polițistul ar fi pretins, prin intermediari, sume de bani de la un om de afaceri, inițial neprecizate, apoi între 4.000 și 5.000 de euro, pentru ca în final să ajungă la 6.000 de euro. Acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că are influență asupra unui coleg polițist și a unui magistrat, promițând intervenții în favoarea denunțătorului.
Prima tranșă, de 3.000 de euro, ar fi fost primită în iunie 2025, prin intermediul celorlalți suspecți. Ulterior, în perioada martie–aprilie 2026, subcomisarul ar fi cerut în repetate rânduri restul sumei.
Pe 29 aprilie 2026, acesta ar fi primit și a doua tranșă, de 3.000 de euro, moment în care procurorii au organizat un flagrant și au constatat infracțiunea.
Propunere de arestare preventivă
Celor trei suspecți li s-au adus la cunoștință acuzațiile și calitatea procesuală. Subcomisarul urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În acest caz, procurorii DNA au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Direcției Generale Anticorupție.
Ancheta este în curs, iar autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt.







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)





