Argeș: Un polițist a întrerupt recitalul de la „Toamna Piteșteană” pentru a salva un bărbat. I-a făcut masaj cardiac până la sosirea medicilor
Un gest care poate face diferența dintre viață și moarte a fost făcut de un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, aflat în timpul liber la evenimentul „Toamna Piteșteană”. Alin Gabriel Matei, agent de poliție și interpret de muzică populară, a întrerupt recitalul pe care îl susținea după ce a observat că un bărbat din apropiere devenise inconștient și nu mai respira normal.

Fără să stea pe gânduri, polițistul a coborât de pe scenă și a intervenit pentru a-i acorda primul ajutor. Acesta a efectuat manevre de resuscitare prin masaj cardiac până la sosirea echipajelor medicale și a continuat să ofere sprijin după intervenția acestora.
Argeș: Un polițist a întrerupt recitalul de la „Toamna Piteșteană” pentru a salva un bărbat. I-a făcut masaj cardiac până la sosirea medicilor
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, intervenția demonstrează că responsabilitatea față de oameni nu se limitează la atribuțiile de serviciu, iar pregătirea profesională și capacitatea de a reacționa rapid pot conta enorm într-o situație de urgență.
Reprezentanții Poliției Argeș l-au felicitat pe colegul lor pentru spiritul civic, curajul și disponibilitatea de a ajuta un om aflat într-un moment critic.
Poliția reamintește că primul ajutor poate salva vieți. În cazul unei urgențe medicale, este important să fie apelat numărul 112, iar dacă o persoană este inconștientă și nu respiră normal, trebuie începute manevrele de resuscitare, în condiții de siguranță, până la sosirea echipajelor specializate.
„Un recital poate fi întrerupt și reluat. Într-o urgență, fiecare secundă contează”, transmite IPJ Argeș, subliniind importanța reacției rapide atunci când viața unui om este în pericol.










