263×587 MAIA

Un polițist a plecat cu mașina din dotare la o petrecere

Femeie în pericol lângă Pitești! Bărbat reținut

Un polițist în vârstă de 22 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov este cercetat după ce ar fi plecat cu mașina de serviciu la o petrecere privată din București, fără să-și anunțe superiorii. Incidentul a avut loc în noaptea de 22 spre 23 septembrie.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Ilfov, agentul a plecat din timpul serviciului cu autoturismul din dotare, fără să informeze superiorii. Pentru situația creată, în cazul său a fost dispusă cercetarea prealabilă și administrativă de către polițiștii Biroului Control Intern, în baza prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

930 x122 grota rece
Posada Curtea de Arges 555×222

Ulterior, autospeciala a fost condusă până în Sectorul 3 al Capitalei, unde polițistul ar fi participat la o petrecere controversată.

Un polițist a plecat cu mașina din dotare la o petrecere

Potrivit informațiilor publicate de presa centrală, în apartamentul respectiv ar fi fost consumate și substanțe interzise, conform ziare.com.

Situația a devenit și mai gravă după ce tânărului i s-ar fi făcut rău în timpul petrecerii. O ambulanță a fost chemată, iar polițistul a fost preluat și transportat pentru îngrijiri medicale, după ce ar fi suferit o supradoză.

Cazul este verificat în prezent de structurile de control ale IPJ Ilfov. Cercetarea disciplinară urmează să stabilească exact împrejurările în care agentul a părăsit serviciul, a folosit autospeciala din dotare și a ajuns la respectiva petrecere.

570×90 MAIA
263×587-2 Grota Rece