930×122 CAPRA 5

galati

Imagini cu iadul din Galați surprinse de un reporter ePitești.ro: ISU Argeș, în primul rând al bătăliei

Imagini cu iadul din Galați surprinse de un reporter ePitești.ro: ISU Argeș, în primul rând al bătăliei

Citiți și: Accident grav: Trei frați răniți în urma unei depășiri periculoase

Situația din comunele județului Galați, afectate grav de inundațiile recente, rămâne critică.

Autoritățile depun eforturi uriașe pentru a readuce normalitatea în comunitățile devastate.

Citiți și: Pericol de explozie în Argeș: Intervenție urgentă

Sute de pompieri, jandarmi și militari intervin zi de zi pentru a-i ajuta pe localnici să-și curețe gospodăriile, drumurile și terenurile agricole.

Inundațiile din Galați au făcut ravagii, iar în unele zone apele nu s-au retras complet nici după mai bine de o săptămână.

 

Viiturile au lăsat în urmă distrugeri majore, cu apa atingând chiar și 1,5 metri înălțime.

Localnicii afectați sunt disperați, iar autoritățile fac tot posibilul pentru a le oferi sprijinul necesar.

În weekendul recent, 1.260 de pompieri, 168 de militari ai MApN și 22 de jandarmi au continuat să intervină în 13 localități din Galați, printre cele mai afectate zone din România, scrie libertatea.ro.

 

La misiune au intervenit inclusiv zeci de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.

Astăzi, un nou contingent format din 52 de pompieri din Argeș a plecat spre Galați pentru a întări forțele de intervenție care lucrează neîncetat la scoaterea nămolului din casele sinistraților și la evacuarea bunurilor din gospodăriile distruse.

 

Salvatorii acționează coordonat pentru salvarea vieții oamenilor, pentru minimalizarea pagubelor și pentru asigurarea sprijinului necesar comunităților afectate de inundații.

Imagini cu iadul din Galați surprinse de un reporter ePitești.ro: ISU Argeș, în primul rând al bătăliei

Pompierii din Argeș s-au alăturat deja eforturilor comune, alături de alte echipe din întreaga țară.

Aceștia nu sunt la prima intervenție, săptămâna trecută un alt grup de 52 de salvatori argeșeni fiind deja trimis în zonele afectate pentru a ajuta la evacuarea apei și a nămolului din gospodării.

 

Gospodăriile sunt în continuare inundate și distruse, oamenii fiind nevoiți să își salveze bunurile rămase.

Cele mai afectate zone se regăsesc în județele Vaslui și Galați.

Acolo, peste 6.500 de gospodării deținătoare de animale au fost grav afectate de inundații.

 

Un reporter ePitești a fost prezent, în acest weekend, la fața locului.

După cum se poate observa în imaginile de mai sus, surprinse de acesta, gospodăriile sunt distruse și inundate, iar oamenii se luptă să salveze ce se mai poate.

Puteți adăuga comentarii la acest articol pe pagina de Facebook, AICI.

Foto articol: ISU Argeș

Imagini video: Arhivă ePitești.ro

555×222  MAIA
Pizza Sapori Italia 570 90