Descoperire macabră! O fată de 16 ani și un băiat de 18 ani au fost omorâți, iar cadavrele lor au fost ascunse într-o casă părăsită.
Cazul cutremurător s-a întâmplat în județul Teleorman.
Cel care a anunțat dispariția celor doi adolescenți a fost chiar fratele băiatului de 18 ani, notează Digi24.
„În ziua de 25 octombrie, un cetăţean din municipiul Turnu Măgurele a sesizat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 , faptul că în noaptea de 24 spre 25, fratele său de 18 ani şi concubina acestuia de 16 ani, ambii domiciliaţi în judeţul Olt, au dispărut din locuinţa comună pe care o aveau în municipiul Turnu Măgurele”, precizează reprezentanţii IPJ Teleorman, potrivit sursei citate.
Polițiștii l-au și identificat pe suspectul de comiterea celor două crime. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani din Roşiorii de Vede.
„Echipa operativă constituită în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în urma activităţilor şi investigaţiilor operative desfăşurate a constatat faptul că un bărbat de 24 de ani din municipiul Roşiorii de Vede s-ar fi deplasat la locuinţa comună a acestora, unde din motive necunoscute şi care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi izbucnit un conflict aplicându-le celor doi mai multe lovituri, care le-ar fi provocat leziuni, cauzând decesul”, mai precizează IPJ Teleorman.
Ulterior comiterii faptei, tânărul de 24 de ani ar fi transportat cadavrele cu ajutorul unui autoturism, ascunzându-le într-o casă părăsită.
Foto descriptiv: Observatorul de Brașov










