bloc

Interzis pentru toți proprietarii de apartamente!

Citiți și: Noi reguli impuse de asociațiile de proprietari: Plătești sau ești sancționat

Conform prevederilor Codului Civil român, termenul „contract de locațiune” este utilizat pentru a desemna ceea ce, în limbaj uzual, este cunoscut drept contract de închiriere.

Reglementările pentru acest tip de acord sunt detaliate în prima secțiune a Capitolului V din Codul Civil, începând cu articolul 1777.

Citiți și: Viața la bloc: Mai bine amendați decât să respecte legea: ,,E prea scump!”

În cadrul acestui tip de contract, părțile implicate sunt denumite „locator” (proprietarul bunului) și „locatar” (chiriașul).

Conform definiției legale, locațiunea este „contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părți, numită locatar, folosința unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, denumit chirie”.

Articolul 1778, alineatul (1), specifică că termenul „închiriere” se aplică în general contractelor de locațiune pentru bunuri imobile sau mobile.

Cu anumite excepții prevăzute de lege.

Codul Civil stabilește că remunerația pentru locațiune poate fi exprimată nu doar în bani, ci și sub formă de alte bunuri sau servicii, conform acordului dintre părți.

Legislația prevede atât drepturi, cât și obligații pentru ambele părți implicate în contractul de locațiune.

Locatorul are obligația de a asigura locatarului „liniștita și utila folosință a bunului pe tot timpul locațiunii”.

Aceasta înseamnă că proprietarul acceptă o limitare voluntară a dreptului său de proprietate asupra imobilului.

Garantând chiriașului dreptul de folosință exclusivă pe durata contractului, conform Capital.ro.

În cazul în care proprietarul pătrunde în locuința închiriată fără consimțământul chiriașului, aceasta poate fi considerată o încălcare a dreptului la intimitate al locatarului.