EcoMoto 930×122

jandarmeria

JANDARMERIA ARGEȘ, APEL CĂTRE PROTESTATARI. SUNT INTERZISE!

Jandarmeria Argeș, apel către protestatari. Sunt interzise! Biroul de Presă al Jandarmeriei Argeș ne-a transmis în urmă cu puțin timp un comunicat de presă, intitulat „Jandarmeria, aproape de cetățeni”:

Citiți și: Sute de oameni în centrul Piteștiului

”O nouă săptămână a început, iar noi, jandarmii argeşeni, suntem alături de toţi cetăţenii, fapt pentru care invităm toate persoanele care participă la diverse adunări din spaţiul public să coopereze şi să rămână în dialog permanent cu forţele de ordine, aşa cum au făcut-o şi până acum.

Suntem prezenţi pentru a asigura protecţia persoanelor care îşi exprimă opiniile în mod paşnic, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică.

Citiți și: Video. Jandarm argeșean, erou!

Le reamintim cetăţenilor că este interzisă organizarea sau desfăşurarea adunărilor publice în imediata apropiere a gărilor, spitalelor și a obiectivelor militare, precum şi infiltrarea în rândul demonstranţilor a persoanelor sau grupurilor care nu au legătură cu adunările publice organizate, cu scopul de a tulbura normala desfăşurare a acestora.

În vederea asigurării unui climat de normalitate, reamintim că următoarele fapte pot fi sancţionate, conform legilor în vigoare:

– instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice;

– organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare.”, transmite Jandarmeria argeșeană.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90