Kaia 930 x 120

conferință de presă

Jandarmeria, oficial: Creștere alarmantă a infracțiunilor cu droguri în Argeș!

Jandarmeria, oficial: Creștere alarmantă a infracțiunilor cu droguri!

Citiți și: An istoric pentru comuna prosperă din Argeș: Anunțul edilului

Astăzi, la sediul Jandarmeriei Argeș (strada Smeurei, Pitești), a fost susținută o conferință de presă de către inspectorul șef la Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, colonel Toma Marius Cezar.

Temele dezbătute în cadrul întâlnirii au fost:

Citiți și: Pitești. S-a întâmplat astăzi la Teatrul ”Alexandru Davila”!

– Rezultatele jandarmilor argeșeni pe linia constatării faptelor de natură penală (cu precădere a celor legate de consum/deținere de droguri) în primele nouă luni ale anului 2023.

Au fost constatate un număr de 84 de fapte de natură penală, dintre care 58 de infracțiuni în baza Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

,,Comparativ cu anul 2022, remarcăm o creștere a faptelor de natură penală constatate, de la 63 la 84, iar în ceea ce privește infracțiunile constatate în baza Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri,  creșterea a fost de la 25 la 58 de infracțiuni.

De menționat este faptul că printre făptuitorii depistați pe această linie infracțională au fost și minori.”, transmite colonel Toma Marius Cezar.

Jandarmeria, oficial: Creștere alarmantă a infracțiunilor cu droguri!

– Misiunile și rezultatele jandarmilor argeșeni în domeniul asigurării ordinii publice în primele nouă luni ale anului 2023.

Acțiunile Jandarmeriei au vizat în principal planificarea, organizarea, coordonarea şi conducerea misiunilor de ordine publică executate pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional.

– Proiectele europene în care este implicat Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș a avut în implementare trei proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, respectiv:

LIFE 18 NAT/RO/001082, Erasmus și ,,Reabilitare termo-energetică a clădirii C1 – Bloc administrativ (45-335-01) din cadrul IJJ Argeș.

– Recrutarea personalului în vederea școlarizării în instituțiile de învățământ postliceal ale Jandarmeriei Române.

La data de 18.10.2023, a început o nouă sesiune de înscriere în unităţile de învăţământ postliceal ale M.A.I., iar pentru şcolarizarea viitorilor subofiţeri jandarmi sunt disponibile 700 de locuri.

Informații, AICI: – Vrei să lucrezi în MAI? Iată cum poți deveni polițist, jandarm sau pompier – 

– Statistică privind intervenția în cazul apariției animalelor sălbatice în zonele populate, precum și recomandări privitoare la conduita populației în astfel de situații.

În perioada de referință, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeș a recepționat prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 un număr de aproximativ 500 de apeluri referitoare la apariția animalelor sălbatice în zonele populate.

Acestor solicitări am răspuns în conformitate cu prevederile O.U.G. 81/2021 și s-au concretizat în acțiuni de alungare, de tranchilizare, relocare sau de recoltare, însă au fost și situații în care animalele, informează Jandarmeria Argeș, în cadrul conferinței de presă.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 MAIA