930 x122 grota rece

IJJ Argeș

Jandarmii au luat cu asalt liceele din Pitești

Aproximativ 500 de elevi de liceu, din cinci instituții de învățământ din municipiul Pitești, au primit în ultima săptămână vizita jandarmilor argeșeni.

Citiți și: Argeș: Vrei să devii jandarm? Au început înscrierile!

Odată cu începerea anului școlar, Jandarmeria Argeș a demarat activitățile educative și de prevenire în liceele din județul Argeș, cu scopul de a crește gradul de siguranță al elevilor și cadrelor didactice și de a preveni faptele antisociale în zona instituțiilor școlare.

Citiți și: Imaginile zilei! Sute de copii și cadre didactice au văzut ceva uimitor!

Astfel, în perioada 23-28 septembrie, jandarmii argeșeni au avut mai multe întâlniri cu elevii și profesorii din cadrul Liceului Teoretic „Ion Barbu”, Liceului Tehnologic Dimitrie Dima, Liceului Tehnologic Dacia, Liceului Tehnologic Astra și Liceului cu Program Sportiv „Viitorul”.

„Colegii noștri, specializați în activități de acest gen, le-au vorbit elevilor despre aspecte referitoare la normele de conviețuire socială, ce trebuie făcut pentru a nu deveni victime ale faptelor antisociale, dar și despre consecințele pe care le pot avea aceste fapte asupra lor”, transmite IJJ Argeș.

De asemenea, jandarmii le-au prezentat liceenilor aspecte referitoare la bullying și la pericolele care se pot ascunde în spatele rețelelor de socializare, atât de populare în rândul tinerilor.

O altă temă de interes a fost prezentarea Legii nr. 349 din 6 iunie 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3