Polițiștii din Pitești au finalizat ancheta în cazul exploziei produse pe 20 noiembrie 2024 la o firmă din comuna Bradu, tragedie în urma căreia un bărbat de 57 de ani și-a pierdut viața.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Argeș, la punctul de lucru al societății funcționa o instalație de prelucrare a combustibililor, deși firma nu avea toate autorizațiile necesare.
În jurul orei 15:30, instalația a luat foc, iar incendiul a fost urmat de o explozie.
Un bărbat de 57 de ani, din județul Prahova, care muncea acolo fără contract de muncă, a fost grav rănit. Cinci zile mai târziu, pe 25 noiembrie, acesta a murit la spital.
Ancheta a scos la iveală că firma ar fi funcționat fără a respecta regulile de securitate și sănătate în muncă.
Angajat „la negru”, mort în explozia de la o firmă de lângă Pitești
Angajații nu ar fi avut echipamente de protecție adecvate, iar victima lucra fără forme legale. Procurorii susțin că aceste nereguli au contribuit la producerea tragediei.
Societatea era administrată oficial de un bărbat de 57 de ani, iar în fapt de o femeie de 52 de ani.
Cei doi sunt acuzați de ucidere din culpă, neluarea măsurilor de protecție a muncii și distrugere din culpă.
În timpul cercetărilor, trei bărbați au declarat că victima ar fi fost doar în vizită la firmă, nu angajat. Ancheta vizează și posibila infracțiune de mărturie mincinoasă.
În dosar a fost pus sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 554.000 de euro, iar cazul a fost trimis Parchetului cu propunere de trimitere în judecată.
Cei doi administratori sunt cercetați sub control judiciar.
Foto: Descriptiv/romania-actualitati.ro




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)









