[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Argeș. Pericol real pe șosea! Cum a fost prins de polițiști un șofer în toiul nopții

Scandal uriaș în Pitești: Soțul beat la volan de două ori în aceeași noapte

Argeș. Pericol real pe șosea! Cum a fost prins de polițiști un șofer în toiul nopții

În noaptea de 21 spre 22 februarie, aproape de miezul nopții, polițiștii Formațiunea Rutieră Costești au depistat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Costești, care conducea un autoturism pe strada Ștrandului, pe raza localității de domiciliu.

New Profesional Consult 930 x 122
555*222 supernova

În urma interacțiunii cu oamenii legii, au rezultat indicii cu privire la posibilul consum de alcool, motiv pentru care conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest.

Rezultatul a indicat o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, peste limita prevăzută de lege.

Ca urmare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, prin analize de specialitate, pentru a se determina dacă este îndeplinită condiția necesară atragerii răspunderii penale.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost comisă și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Argeș. Pericol real pe șosea! Cum a fost prins de polițiști un șofer în toiul nopții

Foto: Descriptiv

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
hevy 263x587px