Argeş. Tânăr prins drogat la volan!
Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Bradu, județul Argeș, este cercetat penal după ce a fost depistat conducând un autoturism sub influența substanțelor psihoactive.
Incidentul s-a petrecut în data de 1 august a.c., când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești l-au oprit în trafic pe bărbat, pe strada Buna Vestire din Bradu.
În urma interacțiunii, polițiștii au observat un comportament suspect, care le-a ridicat suspiciuni privind un posibil consum de substanțe interzise.
Șoferul a fost testat cu aparatul Drugtest din dotarea echipajului de poliție, iar rezultatul a indicat prezența unei substanțe psihoactive.
În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge și urină.
Rezultatul analizelor de laborator, primit în termenul legal de 72 de ore, a confirmat prezența substanței psihoactive în organismul tânărului.
Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336, alin. 2 din Codul Penal.
Totodată, dreptul de a conduce i-a fost suspendat până la finalizarea cercetărilor.
Polițiștii continuă investigațiile în acest caz, urmând a fi dispuse măsurile legale corespunzătoare.
Argeş. Tânăr prins drogat la volan!






![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)






