EcoMoto 930×122

clubul colectiv

PIEDONE, LA DNA!

Cu puțin timp în urmă Cristian Popescu Piedone a fost adus cu mandat de ofițerii judiciariști la sediul central al DNA din București.

Citiți și: Breaking! Decizia instanței pentru Georgescu

Piedone, primarul demisionar al Sectorului 4 al Capitalei, va fi audiat de procurorii anticorupție în dosarul carnagiului din clubul Colectiv din București.

Amintim că Direcția Națională Anticorupție a preluat o parte din dosarul instrumentat de Parchetul General în cazul carnagiului. DNA anchetează și felul în care Primăria Sectorului 4 a acordat aviz de funcționare clubului morții. Infracțiunea anchetată este de abuz în serviciu. Deocamdată, urmărirea penală a fost deschisă in rem, adică nu pe numele unei persoane anume.

Citiți și: Descinderi la companii de energie: Șef DNA: ,,Se învârt sume mari de bani”

UPDATE 1: Cristian Popescu Piedone a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual. 

„În calitate de funcționar public – primar al sectorului 4 București, suspectul Popescu Cristian Victor Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prevăzute în Legea nr. 307/12.07.2006, H.G.R. 1739/06.12.2006 și Ordinul M.A.I. nr. 3/2011, prin aceea că a emis acordul de funcționare nr. 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare cu nr. 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către S.C. COLECTIV CLUB S.R.L. la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor, nr. 7, sector 4 București. Prin aceasta a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei Sectorului 4 București, în urma cărora reprezentanții S.C. COLECTIV CLUB S.R.L., care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 de lei.

De asemenea, pentru a autoriza funcționarea punctului de lucru S.C. COLECTIV CLUB S.R.L, suspectul Popescu Cristian Victor Piedone a emis cele două acte administrative (acordul de funcționare și autorizația de funcționare) sus menționate prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că S.C. COLECTIV CLUB S.R.L îndeplinea cerințele legale necesare avizării.”, precizează DNA într-un comunicat de presă.

UPDATE 2: După mai multe ore de audieri Cristian Popescu Piedone a fost scos în cătușe din sediul DNA, fiind reținut pentru 24 de ore. El va fi prezentat mâine în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. (Foto: enational.ro)

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90