Donaris 930 x 122

dna

SCANDALOS! MEDIAFAX: ELENA UDREA A FĂCUT CHEF ȘI EXCURSIE ÎN GRECIA CU BANI DIN ȘPĂGI

Elena Udrea și-ar fi organizat aniversarea zilei sale de naștere și ar fi făcut excursii cu bani din șpăgi, scrie Mediafax, citând un referat al DNA. Este vorba de referatul prin care procurorii anticorupție au cerut și obținut arestarea preventivă a lui Tudor Breazu, administratorul moșiei de la Nana a Elenei Udrea. Conform sursei citate, alături de Udrea, pe atunci ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, beneficiară ar fi fost și Ana Maria Topoliceanu, în perioada în care aceasta conducea Compania Națională de Investiții.

Citiți și: Breaking! Decizia instanței pentru Georgescu

„În perioada 2010-2011 Tudor Breazu le-a ajutat pe Elena Udrea şi pe Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii, să primească 300.000 de lei de la Dragoş Marius Botoroagă, administratorul SC Consmin SA, scopul mitei fiind de a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societate în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

După ce Compania Naţională de Investiţii făcea plăţile către firma lui Botoroagă, acesta dispunea transferul a aproximativ 10% din suma încasată către Ştefan Lungu, pe atunci consilierul personal al Elenei Udrea, prin societatea controlată de acesta, Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive.”, scrie Mediafax, citând documentul DNA.

Citiți și: Descinderi la companii de energie: Șef DNA: ,,Se învârt sume mari de bani”

„În acest mod s-ar fi realizat cinci plăţi în valoare de 335.486 de lei, bani din care Lungu i-ar fi transferat lui Tudor Breazu, prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, în baza altor contracte de consultanţă fictive, sumele de 209.762 de lei prin patru transferuri bancare şi de 90.000 de lei în numerar. (…)

O parte a acestor sume i-ar fi fost înmânate în numerar Anei Maria Topoliceanu, care le-ar fi predat Elenei Udrea, mai spun procurorii, precizând că diferenţa a fost folosită de Breazu pentru a plăti cheltuieli ale celor două.

Astfel, potrivit anchetatorilor, Breazu a achitat mai multe servicii de care ar fi beneficiat direct Elena Udrea, respectiv contravaloarea cazării pentru o vacanţă petrecută la hotelul Danai Beach Resort din Grecia, în perioada 2-5 septembrie 2011, şi costurile petrecerii organizate cu ocazia zilei de naştere a acesteia, pe 26 decembrie 2012, la Hotelul Orizont din Predeal, în sumă de 12.999 de lei.

Sumele primite ar fi fost folosite şi pentru plata unor excursii făcute de Breazu cu Topoliceanu: la Florenţa-Italia, în perioada 19-22 mai 2011 (cazare – 9.462 de lei și avion – 4.468 de lei), la Mykonos-Grecia, în perioada 6-11 iulie 2011 (cazare – 16.530 de lei şi avion – 9.354 de lei) şi la Paris, în perioada 30 septembrie-4 octombrie 2011 (avion – 5.406 lei).

De asemenea, Breazu ar fi achitat deplasările lui Topoliceanu la Frankfurt în perioada 30 noiembrie-2 decembrie 2011 (cazare – 2.283 de lei) sau ale unor membri ai familiei sale la Viena în perioadele 24-28 august 2011 (cazare – 4.530 de lei şi avion 5.800 de lei) şi 24 octombrie-1 noiembrie 2011 (cazare – 8.876 de lei și avion – 5.652 de lei), spun procurorii.”, precizează Mediafax. (Foto: Facebook)

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3