930×122 CAPRA 5

Casa Dimitrie Gh. Dima

La loc comanda! Casa monument de 435 de mii €, a căzut la vot!

Update, 27 ianuarie, ora 16.28:

Citiți și: Pitești: Casă monument cumpărată cu 225.000 €, scoasă la vânzare cu 435.000 €

Casa monument de pe pe strada Sf. Vineri, care a fost cumpărată în anul 2017 cu 225.000 de euro, iar acum este scoasă la vânzare cu 435.000 euro ar fi fost restaurată, însă fără a avea autorizație din partea Primăriei Pitești, după cum declara chiar primarul Cristian Gentea în ședința Consiliului Local Pitești de astăzi, 27 ianuarie 2022.

Astfel, în ședința Consiliului Local de astăzi s-a votat pentru neexercitarea dreptului de peemțiune pentru achiziționarea acestui imobil istoric.

VIDEO CU ÎNTREAGA DISCUȚIE DESPRE ACEST SUBIECT ÎNCEPÂND CU MINUTUL 38:04

 

O astfel de intervenție este ilegală fiind pedepsită, conform legii, cu amendă sau chiar închisoare.

Dacă totuși nu s-a făcut cu autorizație, eu știu că este dosar penal pentru că s-a intervenit asupra unui monument istoric fără aviz de la cultură sau certificat de urbanism” , a declarat Sorin Apostoliceanu, consilier local din partea PNL, în cadrul ședinței Consiliului Local.

ȘTIREA INIȚIALĂ, 26 IANUARIE, ORA 16:05

Liberalii cer cumpărarea unei case de 435.000 €. Dar nu știu ce vor face cu ea!

Scoaterea la vânzare a casei monument istoric „Dimitrie Gh. Dima” situată în municipiul Pitești, pe strada Sf. Vineri, a început deja să creeze discuții în Consiliul Local Pitești.

Reamintim că, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de mâine, joi, 27 ianuarie 2022, există deja un proiect cu privire la neexercitarea dreptului de peemțiune pentru achiziționarea acestui imobil. 

Cu toate acestea, în ședința de ieri, 25 ianuarie, în care a fost prezentat bugetul municipiului Pitești pe anul 2022, au existat voci care au contestat acest proiect, făcând propuneri de achiziție.

Acestea au venit din partea consilierilor locali PNL, în frunte cu Răzvan Șerbănoiu (foto), care ar dori ca Primăria să plătească suma de 435.000 euro pentru achiziționarea casei monument istoric care a fost cumpărată în anul 2017 de către actualul proprietar la suma de doar 225.000 de euro.

 

Achiziționarea casei ar fi ”oportună”, conform spuselor consilierului local Șerbănoiu. Aici ar putea să funcționeze ceva, dar nu se știe ce. Ba o creșă, ba o grădiniță, nimic concret.

„Răzvan Șerbănoiu: La achiziții de imobile avem în ședința de acum o casă de 435.000 euro, care noi considerăm oportun să o cumpărăm. Se încadrează aici (n.r. buget achiziții și imobile) sau trebuie studiu de fezabilitate?

Cristian Gentea: În banii aceștia pe care i-am prevăzut sunt pentru altceva. (…)

Răzvan Șerbănoiu: Și putem să adăugăm și cei 435.000 de euro pentru achiziția casei de pe Sf Vineri? Este punctul 39 de pe ordinea de zi.

Cristian Gentea: Mai întâi trebuie să vorbim dacă este util să o luăm. Ce facem cu ea? Am văzut și eu câteva imagini de acolo.”

VIDEO CU ÎNTREAGA DISCUȚIE ÎNCEPÂND CU MINUTUL 12 ȘI 13

În ciuda tuturor acestor argumente, primarul Cristian Gentea nu pare a fi convins de o posibilă investiție aici. Subiectul rămâne să fie discutat în ședința Consiliului Local de mâine, 27 ianuarie.

O mențiune importantă: în 2017 casa monument istoric „Dimitrie Gh. Dima” a mai fost oferită contra-cost Primăriei Pitești, dar la jumătate din suma actuală, undeva în jur de 200.000 de euro, dar la momentul acela, administrația – Cornel Ionică, primarul de la acea vreme și consilierii locali – au declinat oferta.

Dacă stăm să judecăm bine ”problema”, cum e mai bine: să plătească Primăria Pitești aproximativ 430.000 de euro în 2022 pe o casă monument sau să fi plătit în 2017 aproximativ 200.000 de euro pe aceeași casă? De ce atunci nu a fost oportun de cumpărat această casă și acum este la preț dublu?

Bine, impropriu spus, Primăria Pitești – plătește!

Consilierii locali și primarul, tot ce investesc, investesc (și) din banii piteștenilor plătitori de taxe și impozite, că doar nu vin cu bani de acasă pentru binele si propășirea oamenilor din Pitești! Așadar, mare atenție domnilor cu privire la cheltuirea banilor publici!

Este valabil pentru ambele ”tabere”!

Vom reveni asupra acestui subiect!

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90