Eurial 930 x 122

arpechim

protest_rafinarie_017

MAI POATE FI REPORNITĂ RAFINĂRIA ARPECHIM? VEZI CE SPUNE UN LIDER SINDICAL!

Astăzi a avut loc la Prefectura Argeş şedinţa lunară a Comisiei de Dialog Social, condusă de subprefectul Ion Burnei. Pe ordinea de zi a figurat şi un punct important: o prezentare a situaţiei actuale a rafinăriei Arpechim Pitești, în condiţiile în care statul negociază cu OMV preluarea acesteia pentru a o integra într-un sistem cu Oltchim şi petrochimia Bradu. Prezentarea a fost făcută de Ionel Popescu, lider al sindicatului „Rafinorul”.

Citiți și: Președintele României a desemnat primul-ministru! Vom avea Guvern, țara se stabilizează!

Guvernul negociază preluarea rafinăriei de mai mult timp şi, în paralel, caută investitori pentru privatizarea combinatului vâlcean Oltchim şi a petrochimiei Bradu (de lângă Pitești) cu scopul de a face un complex petrochimic integrat. Ionel Popescu nu a ascuns faptul că salariaţii rafinăriei se tem că ar putea fi preluaţi de stat şi că nu vor mai exista investitori interesaţi de „pachetul” Oltchim-petrochimia Bradu-rafinăria Arpechim.

„Vrem să fim preluaţi doar când vor fi sigur cumpărători pentru tot pachetul Oltchim-petrochimie-rafinărie. Nu vrem să fim preluaţi de stat şi să fim lăsaţi în aer, cum sunt cei de la petrochimie. S-au perindat pe la noi tot felul de posibili investitori, dar degeaba! Avem, însă, speranţe că problema va fi tranşată.”, a afirmat Popescu. La rafinărie mai sunt 200 de salariaţi, iar unii lucrează la conservarea instalaţiilor. „Rafinăria este în conservare, dar e aceeaşi activitate ca şi atunci când funcţiona, însă la un nivel mai mic. Totul este supravegheat. Trebuie o revizie. Tehnic rafinăria poate fi repornită fără probleme”., a adăugat liderul sindical.

Citiți și: Bătălia pentru Guvern: Cele trei posibile scenarii dezvăluite!

 

HerasMed (555 x 222 px)
570×90 MAIA