pizzeria sapori  930 122

elevi

Noi facilități importante pentru elevi!

Noi facilități importante pentru elevi!

Citiți și: Oficial! Mai mulți bani pentru elevi!

Pentru a le da posibilitatea de a învăța și în afara cadrului școlar, elevii vor putea intra gratuit în muzee, la concert ori la film.

Dar și la diverse manifestări culturale și sportive organizate în țara noastră, potrivit unui proiect legislativ adoptat de senatori.

Citiți și: S-a schimbat legea! ADIO, AVERTISMENTE! Ce sancțiuni noi îi așteaptă pe șoferi

Măsura ar urma să se aplice inclusiv elevilor români, bursieri în străinătate.

Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, aplicabilă din toamnă, urmează să se modifice.

Proiectul merge acum, pentru dezbatere și votul final, la Camera Deputaților.

Mai exact, viitoarea lege stabilește accesul gratuit pentru elevi la:

Noi facilități importante pentru elevi!

– muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, film.

– alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice pe teritoriul României.

Pe lângă elevii din sistemul național de învățământ, de acces gratuit la muzee, concerte, film și altele vor beneficia, potrivit proiectului legislativ, și elevii români din afara granițelor țării, bursieri ai statului român.

Acum, elevii, inclusiv bursierii din străinătate, beneficiază de o reducere de 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film.

Precum și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice.

Detalii, AICI.

Foto: Descriptiv

Kaia 555×222
Pizza Sapori Italia 570 90