[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Noi vești bune pentru pensionari!

Acești pensionari, în extaz! Ce măsură se aplică din iulie 2026!

Noi vești bune pentru pensionari!

În cazul în care nu efectuează călătoriile cu preț redus la care au dreptul, pensionarii ar putea beneficia de compensarea acestora în bani.

IMM 930×122
New Profesional Consult-555×222

Asta arată un proiect ce se consideră trecut tacit de Senat, prima cameră parlamentară în acest caz.

Proiectul nu a fost dezbătut și votat în termenul legal, anunță avocat.net.

Măsura nu e chiar o noutate. Una similară a fost conținută într-un proiect de lege înregistrat în Parlament în 2015.

Modificările propuse vor da pensionarilor posibilitatea de a beneficia de compensarea în bani a călătoriilor cu preț redus la care au dreptul.

Modul în care se va calcula compensaţia va trebui stabilit, prin ordin, de către Ministerul Muncii.

Noi vești bune pentru pensionari!

„Iniţiativa legislativă vine în sprijinul persoanelor vârstnice. Acestea confruntându-se cu o multitudine de probleme, cele mai importante fiind legate de nivelul scăzut al veniturilor.

Pe lângă aceasta, pensionarii se mai confruntă şi cu un grad de sănătate precar, lipsa medicamentelor, asistenţă socială slabă”, își motivează inițiatorii propunerea.

930X122 MAIA
555×222 grota rece

Detalii, AICI. 

Foto: Descriptiv

fngcimm BANNER 570×90
263×587.jpg La COCOS