263×587.jpg La COCOS

Pitești. Misterul vânzării fostului „Palat” Zara – Informații în premieră și declarații exclusive

Fostul magazin Zara

O clădire-simbol din centrul Piteștiului, fostul „palat” Zara, revine în atenția publică.

După mai bine de un an de la primele informații privind intenția de vânzare, situația imobilului monument istoric de pe strada Victoriei nr. 16 capătă noi valențe.

930 x122 grota rece
New Profesional Consult-555×222

După ședința Consiliului Local Pitești, în care proiectul privind exercitarea dreptului de preemțiune nu a fost adoptat, situația juridică a clădirii rămâne deschisă și ridică o serie de întrebări firești despre pașii următori.

ePitești a obținut, în exclusivitate, explicații oficiale și detalii din culisele acestei tranzacții.Fostul Restaurant Argeșul din Centrul Piteștiului

De la „informație bombă” la realitate oficială

Pe 12 august 2024, ePitești publica în exclusivitate articolul „Clădirea istorică unde a fost Zara, de vânzare! Suma, colosală!”.

Informațiile obținute atunci arătau că proprietarii imobilului – compania Cardinal Triumf, controlată de Doru Pavel, Gheorghe Miu și Constantin Oprea – intenționau să vândă clădirea pentru aproximativ 4 milioane de euro.

Un an mai târziu, pe 24 octombrie 2025, ePitești revenea cu un nou material: „Pitești: Oficial. Se vinde fostul „palat” Zara – Cât se cere”.

Pitești. Misterul vânzării fostului „Palat” Zara – Informații în premieră și declarații exclusive

Documentele oficiale aflate pe ordinea de zi a Consiliului Local Pitești confirmau că o treime din imobil (33,33%) era scoasă la vânzare pentru 3.307.155 lei (aprox. 660.000 euro), evaluând astfel întreaga clădire la aproximativ 2 milioane de euro — jumătate din suma vehiculată anterior.

Pitești. Misterul vânzării fostului „Palat” Zara – Informații în premieră și declarații exclusive

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Eurial 555 x222

Primăria Pitești și Consiliul Local au spus „nu”

Săptămâna trecută, pe 30 octombrie 2025, în ședința ordinară a Consiliului Local Pitești, proiectul privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru cota de 33,33% din imobilul de pe strada Victoriei nr. 16 nu a fost adoptat.

Votul nu a întrunit majoritatea calificată prevăzută de lege — două treimi din numărul consilierilor în funcție (16 voturi) — fiind vorba de un proiect care viza dobândirea dreptului de proprietate.

Cu alte cuvinte, Consiliul Local nu a aprobat proiectul, iar situația juridică a tranzacției a rămas suspendată până la clarificarea următoarelor etape prevăzute de lege.

Punct de vedere oficial: Cătălin Călugăru explică

Cătălin Călugăru, secretar Primăria Pitești

Pitești. Misterul vânzării fostului „Palat” Zara – Informații în premieră și declarații exclusive

Pentru a lămuri implicațiile acestei decizii, ePitești a obținut un punct de vedere oficial de la Cătălin Călugăru, secretarul Primăriei Pitești – omul numărul 2 din instituție, după edilul Cristian Gentea.

„Potrivit prevederilor art.4 alin.(4) din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare, monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune al statului român, prin Ministerul Culturii sau serviciile sale deconcentrate, ori al autorităţilor publice locale, după caz, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării.”

„În cazul în care serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii nu îşi exercită dreptul de preemţiune, acest drept se transferă autorităţilor publice locale. În situația de față, Direcția Județeană pentru Cultură Argeș a comunicat neexercitarea dreptului de preemțiune pentru cota de 33,33% din imobilul din strada Victoriei nr.16.”

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

„Proiectul privind neexercitarea dreptului de preempțiune a fost înscris pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 30 octombrie 2025, dar nu a fost adoptat, neîntrunind majoritatea prevăzută de lege. Urmează ca Primăria Pitești să comunice oficial proprietarului, în termenul legal de 30 de zile lucrătoare, neexercitarea dreptului de preemțiune de către Direcția pentru Cultură Argeș.”

Ce urmează? Posibile scenarii

După această etapă, vânzarea cotei de 33,33% poate continua către orice persoană fizică sau juridică, având în vedere că statul și autoritatea locală nu și-au exercitat drepturile de cumpărare.

Pitești. Misterul vânzării fostului „Palat” Zara – Informații în premieră și declarații exclusive

Din informațiile obținute de ePitești din surse sigure, există un cumpărător interesat de întreaga clădire, nu doar de o treime.

Așadar, având în vedere că vorbim despre o clădire cu o istorie aparte și o valoare simbolică pentru Pitești, este firesc ca opinia publică să fie informată corect și să pună câteva întrebări legitime legate de parcursul legal al vânzării.

  1. Este posibil ca această vânzare parțială să facă parte dintr-o strategie menită să împiedice Primăria să devină coproprietar, forțând astfel neexercitarea dreptului de preemțiune?
  2. Ce se va întâmpla dacă, în lunile următoare, Primăria Pitești va primi și celelalte părți spre cumpărare — va repeta aceeași decizie de neimplicare?
  3. De ce au ales proprietarii această metodă etapizată, în locul unei vânzări unitare?

De la 4 milioane la 2 milioane de euro – o cădere de piață sau o mișcare calculată?

Diferența uriașă dintre prețul vehiculat în 2024 (4 milioane €) și evaluarea actuală (aprox. 2 milioane €) ridică întrebări legate nu doar de valoarea reală a imobilului, ci și de strategia proprietarilor.

Într-un dialog anterior cu ePitești, unul dintre acționari lăsa de înțeles că ar dori să vândă clădirea integral. Acum, după un an, se vinde doar o treime — la un preț proporțional la jumătate. Este o simplă ajustare de piață sau un pas tactic pentru o vânzare mai amplă, în condiții mai convenabile pentru proprietari?

Între patrimoniu, afaceri și strategii

Cazul clădirii de pe strada Victoriei nr. 16 — fostul restaurant Argeșul, fostul Zara, actual China Shop — devine un studiu de caz despre modul în care se gestionează patrimoniul istoric în Pitești.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 grota rece

De la intenția de vânzare dezvăluită de ePitești în august 2024 până la refuzul Consiliului Local din octombrie 2025, povestea acestui imobil simbolic se transformă într-o partidă complexă între lege, economie și strategie.

Pitești. Misterul vânzării fostului „Palat” Zara – Informații în premieră și declarații exclusive

Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va apărea un cumpărător care să achiziționeze întreaga clădire și, mai ales, dacă Primăria Pitești va continua politica de neimplicare în achiziția monumentelor istorice sub diferite pretexte.

Cert este un lucru: în inima orașului, o parte din istoria Piteștiului este, din nou, de vânzare.

Detalii despre această clădire remarcabilă din centrul Piteștiului, fosta proprietate a familiei Forstilopol , acum clădire de patrimoniu, AICI.

fngcimm BANNER 570×90
New Profesional Consult 263×587