930×122 CAPRA 5

loc de joacă Nord

Pitești: S-au dat deja primele amenzi la noul loc de joacă din Nord!

Parcurile și locurile de joacă pentru copii de pe raza municipiului Pitești sunt în atenția polițiștilor locali.

Agenții au sancționat deja primele abateri la noul loc de joacă din cartierul Nord, de pe strada Mircea Eliade, inaugurat în urmă cu doar o săptămână (Subiectul pe larg, AICI: Spectaculos în Nord! Așa ceva nu mai există în Pitești!).

Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești, Bogdan Aristănțoiu (foto), transmite:

„În intervalul 19 – 24 mai, politiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publica au aplicat un număr de 4 sancțiuni contravenționale la noul loc de joacă situat în zona Nord, la 4 minori, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, care au fost depistați fumând în apropierea echipamentelor instalate pentru micuţi.

Adolescenții au fost amendați cu câte 100 de lei.

Pe aceasta cale facem apel către părinți și/ sau alți reprezentanți legali să supravegheze mai atent copiii minori, unii dintre aceștia fiind predispuși în a săvârși unele fapte de natură contravențională.

Totodată, vă informăm că polițiștii locali vor intensifica serviciul de patrulare în toate zonele de agrement din oraș, parcuri și locuri de joacă”.

Foto: arhivă ePitești.ro

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90