imm 263×587

Pitești. Toate forțele de ordine ies în stradă!

Argeșul, sub asediu: Zonele cu cele mai dure controale în minivacanță

Pitești. Toate forțele de ordine ies în stradă!

Simfonia Lalelelor, sărbătoarea de marcă a municipiului Pitești, reunește, pe lângă mii de vizitatori și pasionați de flori, și pe reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222  MAIA

Aceștia vor acționa în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii vor acționa pentru  prevenirea faptelor contra patrimoniului și a celor contra normelor de conviețuire socială, dar pentru  îndrumarea și controlul traficului rutier.

„Pentru că principalele artere rutiere din județ, dar mai ales din municipiul Pitești, vor fi aglomerate, recomandăm participanților la trafic să manifeste o conduită preventivă și să respecte indicațiile polițiștilor.

Vor fi desfășurate inclusiv acțiuni preventiv-educative, în special pentru conștientizarea pericolului reprezentat de consumul de substanțe cu efect psihoactiv.

Acestea vor fi efectuate de către polițiștii de la prevenire, polițiștii rutieri.

Dar și de jandarmi și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog.

Invităm participanții la eveniment să contribuie la siguranța lor.

930X122 MAIA
555×222  MAIA

Și să se bucure de tot ceea ce această sărbătoare are de oferit, respectând următoarele recomandări:

-În zonele aglomerate, manifestaţi atenţie deosebită asupra banilor sau a altor obiecte personale; nu lăsați geanta, borseta sau portofelul nesupravegheate.

Pitești. Toate forțele de ordine ies în stradă!

-Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere;

-Nu lăsaţi în autovehicul, la vedere, aparatură electronică (sisteme GPS sau detectoare radar, laptop-uri, tablete), genţi cu bunuri de valoare sau documente importante.

-Nu lăsați copiii nesupravegheați!

-Nu ezitaţi să sesizați polițiștii atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni!

Vă dorim să vă bucurați în liniște de sărbătoarea de suflet a Piteștiului, Simfonia Lalelelor, ediția 47!”, transmit reprezentanții IPJ, IJJ și ISU Argeș.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult-555×222

Detalii și în video:

 

Foto: Arhivă – Simfonia Lalelelor 2023

570x90px https://hevy.ro/
Eurial 263×587