- Publicat de: Madalina Iordachita
- 22-06-2022, ora 10:07
- Știri
-
Material realizat de: Alex Ivan, Madalina Iordachita
Pitești: Un motociclist care a mers pe o roată, prins și audiat de Poliție! A rămas „pieton”!
Unul dintre cei trei motocicliști implicați în întrecerea de duminică seara, 19 iunie, care a avut loc în municipiul Pitești, a fost identificat de polițiști.
Citiți și: Accident grav: Motociclist proiectat de o autoutilitară într-un LoganReamintim că, publicația noastră a relatat despre acest incident într-un articol exclusiv publicat luni, 20 iunie.
Citiți și: Puști, fițe și figuri în traficul din Pitești!Atunci atrăgeam atenția asupra comportamentului iresponsabil și periculos de care cei trei motocicliști au dat dovadă când s-au luat la întrecere și s-au dat în spectacol printre mașini. Pe doi dintre motocicliști i-am surprins mergând pe o singură roată. Subiectul pe larg, AICI – Exclusiv. Pitești: Imagini scandaloase în trafic! S-au luat la întrecere și au mers pe o roată
Ulterior, Poliția Argeș s-a autosesizat în acest caz și a început cercetările pentru identificarea celor implicați.
Cu ajutorul imaginilor puse la dispoziție de publicația noastră, unul dintre cei trei motocicliști a fost găsit, audiat și urmează să fie sancționat, conform legii.
Acestuia urmează să-i fie suspendat permisul pentru 30 de zile, pentru comportament agresiv în trafic. A fost și sancționat cu 6-8 puncte amendă – în valoare cuprinsă între 870 -1160 de lei.
Din informațiile pe care le avem, cel mai probabil, acesta este primul șofer din Argeș căruia i se suspendă permisul pentru o astfel de faptă, și anume comportament agresiv în trafic.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz și pentru identificarea celorlalți doi motocicliști.
Ce spune legea despre comportamentul agresiv în trafic
Reamintim că, conform noilor modificări aduse codului rutier, conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți reprezintă un comportament agresiv, interzis în trafic.
Astfel, acum, legea prevede sancțiuni dure pentru șoferii care dau dovadă de astfel de atitudini. Acestea au intrat în vigoare în urmă cu câteva luni, mai exact pe 1 februarie.
Aşa cum ePiteşti v-a informat la acea dată, amenzile pentru condus agresiv sunt cuprinse între 580 și 725 de lei. Totodată, pentru astfel de comportamente se suspendă permisul pentru 30 de zile.
În cazul în care ca o consecinţă a agresivităţii se produce un accident, amenda poate depăşi 1.000 de lei și permisul se suspendă pentru 60 de zile. Detalii, AICI – Au intrat în vigoare măsurile prin care şoferilor li se suspendă permisul pentru agresivitate