Liderii PNL s-au întâlnit luni seara, în ședința Biroului Politic Național, la Vila Lac. Aceștia au votat pentru începerea oficială a negocierilor cu PSD, în ceea ce privește formarea unei majorități parlamentare.
Cu toate acestea, peneliștii au stabilit câteva principii care nu pot fi însă negociabile:
– Formarea unei majorități în jurul PNL, cu premier liberal.
– PNRR este un proiect național, asumat de România și aprobat de Comisia Europeană.
– Stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat față de Comisia Europeană.
– Nicio taxă mărita, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri.
– Continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum și reforma administrativă.
– Realizarea reformelor asumate pe tema justiției și închiderea MCV.
– Reforma statului.
– Menținerea parcursului european și euro-atlantic și a parteneriatului strategic cu SUA.
Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu a confirmat, luni seara, în cadrul unei emisiuni Digi24 că în PSD este luat în calcul un mecanism de rotație a funcției de premier în cadrul unui guvern cu PNL și chiar un parteneriat pe o durată de 7 ani, care să pună „un pic de ordine în spațiul politic” și să stabilească niște „priorități fundamentale”.
La Vila Lac s-au strâns luni seara și protestatari care i-au întâmpinat pe cei veniți la ședință cu suluri de hârtie igienică. ”Ruşine!”,”Ne-aţi înşelat!” au fost lozincile strigate de aceștia.
Sursă Foto principal: Libertatea








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)



