263×587 MAIA

Argeșeanul Mădălin Ionescu, plătit pentru campania lui Călin Georgescu

Argeșeanul Mădălin Ionescu

Numele jurnalistului Mădălin Ionescu, originar din județul Argeș și cetățean de onoare al comunei Bârla din anul 2009, apare în ancheta procurorilor Parchetului General într-un dosar de amploare privind coruperea alegătorilor în campania electorală pentru susținerea candidatului independent Călin Georgescu.

În 2009, Consiliul Județean Argeș transmitea, într-un comunicat de presă, că Mădălin Ionescu, alături de alte personalități argeșene, precum Lucian Mîndruță, a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bârla, pentru contribuția la promovarea județului.

930 x122 grota rece
[555x222px]TârgDeJucării_epitesti

Conform referatului cu propunere de arestare preventivă întocmit pe numele lui Bogdan Peșchir, omul din spatele operațiunii de manipulare electorală pe TikTok, Mădălin Ionescu se numără printre cele 265 de persoane cărora Peșchir le-a trimis sume de bani în scopul promovării candidatului.

În documentul citat de Libertatea, procurorii precizează că aceste plăți au fost efectuate în perioada martie 2024 – ianuarie 2025, atât prin intermediul aplicației TikTok (sub formă de „gifturi” convertibile în bani), cât și prin transferuri directe prin Revolut sau portofele electronice.

Argeșeanul Mădălin Ionescu, plătit pentru campania lui Călin Georgescu

Scopul: influențarea opțiunii de vot a unui public cât mai numeros, din țară și din diaspora, în favoarea lui Călin Georgescu.

Mădălin Ionescu a primit suma de 21 de dolari, potrivit referatului procurorilor.

Pe lista publicată de procurori apar nume cunoscute din spațiul public sau online – de la Dan Diaconescu și Oana Zăvoranu, până la Tzancă Uraganu, Tudor Sișu, influenceri de pe TikTok sau conturi anonime care au primit sume de ordinul zecilor de mii de dolari.

În total, Bogdan Peșchir a cheltuit aproape 1 milion de euro, susțin procurorii, pentru a „pompa” notorietate și susținere electorală pentru Călin Georgescu, printr-o rețea vastă de influenceri, creatori de conținut și personaje controversate.

În prezent, Bogdan Peșchir se află în arest preventiv, fiind acuzat de coruperea alegătorilor, iar ancheta continuă.

New Profesional Consult 930 x 122
[555x222px]TârgDeJucării_epitesti

În cazul în care va fi găsit vinovat, riscă între 6 luni și 3 ani de închisoare.

În schimb, persoanele care au primit bani pentru promovare nu pot fi trase la răspundere penală, conform legii în vigoare.

263×587-2 Grota Rece