[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

AUTODENUNŢ ELECTORAL ÎN ARGEŞ!

sectie_vot_stampila_37175000

Aşa cum a fost campania electorală, adică fără incidente grave, tot aşa s-a derulat în Argeș și ziua de vot, cel puţin până în acest moment, cu mai puțin de două ore înainte de închiderea urnelor. A existat, însă, şi un caz aparte.

Astfel, la Biroul Electoral pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean a fost înregistrat un… autodenunţ! Preşedinta secţiei de votare din satul Drăghici, comuna Mihăeşti, a sunat la numărul unic pentru urgenţe 112 şi a sesizat faptul că în secţia sa au votat pe liste suplimentare 5 persoane care nu ar fi avut acest drept! Femeia şi-a recunoscut greşeala de a le fi lăsat să voteze şi a anunţat din timp, pentru a preîntâmpina alte probleme şi pentru a nu se spune că a fost cu intenţie. Operatorii de la 112 au transmis autodenunţul la BEJ, care a cerut lămuriri şi le-a solicitat membrilor secţiei respective să fie atenţi la modul în care se votează pe listele suplimentare, fără a emite, însă, vreo hotărâre de sancţiune.

New Profesional Consult 930 x 122
555*222 supernova

În rest, la cele două Birouri Electorale Judeţene (pentru Consiliul Judeţean şi, respectiv, alegerile europarlamentare) telefoanele au sunat încontinuu, dar mai mult pentru că oamenii din teritoriu au vrut lămuriri tehnice cu privire la diverse aspecte legate de votare.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587-2 Grota Rece