- Publicat de: ePitești
- 8-04-2014, ora 7:00
- Politic
DANIEL CONSTANTIN: „PONTA NU VA DA IMEDIAT UN RĂSPUNS CATEGORIC”
Preşedintele Partidului Conservator, vicepremierul Daniel Constantin, declară că, în opinia sa, prim-ministrul Victor Ponta nu va da în perioada imediat următoare un răspuns categoric privind candidatura sa în alegerile prezidenţiale, deşi există o aşteptare foarte mare în acest sens la nivelul populaţiei.
Citiți și: Cum a salvat argeșeanul Daniel Constantin o organizație în picaj liber: scor peste așteptări la alegeri„Eu cred că în momentul de faţă la nivelul populaţiei există şi un nivel de aşteptare foarte mare vizavi de această candidatură, dar, în egală măsură, cred că un răspuns categoric în legătură cu posibilitatea de a candida nu va veni în perioada imediat următoare.”, spune Constantin, citat de Mediafax.
Liderul PC consideră că Ponta reprezintă cea mai bună soluţie pentru Preşedinţia României. „Sigur că poziţiile noastre şi poziţia mea sunt cunoscute: eu cred că soluţia cea mai bună pentru preşedinte al României, pentru români, nu neapărat pentru USD sau Alianţa PSD-UNPR-PC, o reprezintă Victor Ponta.” (Foto: madr.ro)
Citiți și: INTERVIU – Daniel Constantin: La PNL Pitești mizez pe Mihai Coteț