Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din România, a lansat un mesaj tranșant pe pagina sa de TikTok, în care atrage atenția asupra paradoxului din lanțul agroalimentar românesc.
Fostul premier susține că grâul produs în România ajunge în Franța, unde este transformat în pâine congelată și apoi revândut în țară la un preț de câteva ori mai mare.
El acuză actualele politici că au distrus producătorii români și promite că, în calitate de președinte, va susține revenirea la un model bazat pe consumul de produse autohtone.
În clipul său, Victor Ponta declară:
,,Știți ce este aceasta?
Pâine congelată din Franța. Ceea ce nu știți este că grâul din România a fost produs cu munca românilor, a plecat în Franța, iar apoi s-a întors de cinci ori mai scump.
La supermarket, s-a mai adăugat de trei ori prețul.
Victor Ponta, atac dur: ,,Plătim de 5 ori mai mult!”
Acum înțelegeți de ce producătorul român este distrus și de ce plătim atât de mult din banii noștri pentru o mâncare proastă și nesănătoasă, în loc să-i sprijinim pe producătorii noștri și să consumăm alimente sănătoase, românești.
Ca prim-ministru, am avut grijă ca România să producă și să consume alimente românești, sănătoase.
Ca președinte, voi obliga guvernul să revină la aceeași politică sănătoasă, pentru ca românii să fie puși pe primul loc de către guvernările președintelui lor.„, este mesajul fostului premier.
Mesajul lui Victor Ponta face parte dintr-o serie de apariții online prin care fostul premier încearcă să atragă atenția asupra problemelor economice și sociale cu care se confruntă România.
El promite că, dacă va ajunge președinte, va pune accent pe susținerea producției interne și pe politici care să favorizeze consumul de alimente românești, sănătoase și accesibile.
Foto principal: prosport.ro




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/IMG_1001.jpeg)







