Eurial 930 x 122

psd

Deputatul Simona Bucura-Oprescu s-a întâlnit cu Arthur Mattli

Deputatul Simona Bucura-Oprescu s-a întâlnit cu Arthur Mattli, Ambasador al Confederației Elvețiene la București și președinte al Grupului Ambasadelor Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România.

Citiți și: PSD asigură venituri mai mari pentru toți!

Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa, domnul Arthur Mattli, Ambasador al Confederației Elvețiene la București și președinte al Grupului Ambasadelor Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România (GADIF). „Am discutat despre contribuția financiară elvețiană pentru reducerea diferențelor de dezvoltare dintre regiuni, despre susținerea și creșterea investițiilor elvețiene în România, dar și despre colaborarea cu comisia omoloagă din Parlamentul Elveției.

I-am transmis Excelenței Sale deschiderea noastră față de inițierea unor schimburi cu comisia pentru administrație din legislativul de la Berna, pe subiecte legate de îmbunătățirea activității legislative din domeniu.

Citiți și: Parlamentarii PSD Argeș sprijină producătorii locali în piețele din Pitești!

Totodată, i-am adresat domnului Ambasador invitația de a efectua o vizită de lucru în județul Argeș.

Obiectivele noastre comune rămân strâns legate de intensificarea colaborării de diplomație parlamentară, de cooperarea în cadrul Francofoniei, de interesul pentru investițiile elvețiene și de susținerea pentru dezvoltare regională.”, transmite deputatul Simona Bucura-Oprescu.

555 X 222 CAPRA
eurial 570×90