Eurial 930 x 122

parlamentul european

GABRIELA ZOANĂ: „ESTE IMPORTANT SĂ PĂSTRĂM ÎNCREDEREA INVESTITORILOR”

Țara noastră a înregistrat în anul 2013 cea mai mare creştere economică din Europa, fapt care a determinat şi creşterea investiţiilor străine. România tinde astfel să devină o ţară sigură şi stabilă pentru investiţii, iar rating-ul de ţară s-a îmbunătăţit.

Citiți și: S-a lansat un nou post de televiziune în România!

Gabriela Zoană, candidat al PSD pentru Parlamentul European, afirmă că trebuie menţinut acest trend şi că, prin măsurile luate până acum, Guvernul Ponta a asigurat un ritm bun de creştere economică şi a conferit stabilitate mediului de afaceri. Drept urmare, investiţiile străine directe în 2014 au crescut în primul trimestru cu 30,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 570 de milioane de euro. Pe de altă parte, agenţia de rating Standard&Poor’s a inclus recent România în categoria „investment grade”, oferindu-i perspectivă stabilă, ceea ce înseamnă că marii investitori de portofoliu pot reveni pe piaţa românească.

„Acesta este un semnal extraordinar pentru ţara noastră. Analiza de rating stabileşte riscul de faliment sau neplată al unui actor economic, iar includerea României într-o categorie superioară, ceea ce creşte nivelul de încredere din partea investitorilor, nu poate decât să ne bucure. Iată de ce este important ca cei care vor ajunge în Parlamentul European să militeze pentru a transmite mesaje corecte şi pozitive, şi nu alarmiste şi să împroaşte cu noroi propria ţară, aşa cum au făcut, din păcate, unii eurodeputaţi de dreapta.

Citiți și: România în Schengen: Beneficii majore pentru români

Eurodeputaţii social-democraţi au o viziune orientată spre investiţii, spre stabilitate, spre încredere între partenerii sociali şi economici. Este un alt argument care pledează în favoarea candidaţilor social-democraţi, cei care şi până acum au reprezentat aşa cum se cuvine interesele ţării în Parlamentul European. Revizuirea calificativului de ţară reflectă progresele rapide ale României în privinţa reducerii dezechilibrelor externe, precum şi opinia S&P că țara noastră va continua consolidarea situaţiei fiscale şi îmbunătăţirea stabilităţii sectorului financiar. Acesta este un câştig semnificativ pentru România, care, de asemenea, are misiunea de a „exporta” stabilitate şi în zona geografică din care face parte şi care, din păcate, este tot mai agitată în ultima perioadă.”, afirmă Gabriela Zoană.

New Profesional Consult-555×222
570 X 90 CAPRA 3