[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Nicușor Dan a promulgat legea!

Nicușor Dan a promulgat noua lege privind aleșii locali. Ce se schimbă în privința incompatibilităților

Nicușor Dan a promulgat legea!

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea privind Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viață”, un proiect care urmărește îmbunătățirea condițiilor de trai pentru milioane de români care locuiesc în blocuri vechi fără ascensor.

930X122 MAIA
Posada Curtea de Arges 555×222

Programul se adresează condominiilor cu trei sau mai multe niveluri supraterane, construite până la 31 decembrie 1989 și care nu au fost prevăzute cu lift în proiectul inițial.

Scopul este de a facilita accesul persoanelor vârstnice, al celor cu dizabilități și al persoanelor cu mobilitate redusă.

Ce lucrări vor putea fi finanțate

În funcție de caracteristicile fiecărei clădiri, programul va permite finanțarea instalării de lifturi, dar și a unor soluții alternative, precum platforme elevatoare, scări mecanizate sau rampe de acces.

Implementarea va fi coordonată de Ministerul Dezvoltării, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar autoritățile locale vor avea un rol important în derularea proiectelor.

Cine poate beneficia

Legea nu se aplică blocurilor încadrate în clasele de risc seismic RS I și RS II sau celor clasate ori aflate în procedură de clasare ca monumente istorice.

Prima etapă a programului va avea caracter de proiect-pilot și se va desfășura pe o perioadă de 18 luni, cu finanțare asigurată în principal din fonduri europene.

Noul program este considerat un pas important pentru creșterea accesibilității locuințelor și îmbunătățirea calității vieții în numeroase blocuri construite înainte de 1990, unde lipsa unui lift reprezintă de ani buni o problemă pentru locatari.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222  MAIA

Sursa: stiripesurse.ro

Nicușor Dan a promulgat legea!

570×90 MAIA
New Profesional Consult 263×587